
UPDATE Mitingul din Piaţa Constituţiei: Anca Alexandrescu (Realitatea TV) alungă un reporter România TV: ”Marș de aici! Marș!” / Georgescu a venit șchiopătând, sprijinindu-se în cârje: Noi suntem puterea, noi suntem Unirea. În strămoşi se află adevărul, în voi
Jandarmeria Capitalei şi Poliţia municipiului Bucureşti au făcut un apel, sâmbătă, la respectarea de către organizatori şi participanţi a locurilor de desfăşurare şi a traseelor de deplasare asumate în cadrul comisiei de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti.
UPDATE, ora 19.52
Acțiunea din Piața Constituției s-a încheiat, ultimii oameni s-au împrăștiat, după ce câteva zeci de persoane au mai stat să asculte muzică populară.
UPDATE, ora 19.49
Jandarmii au întocmit trei dosare penale pentru lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în urma mitingului de sâmbătă din Piața Constituției.
De asemenea, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.100 de lei.
”Dintre acestea, menționăm o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei, aplicată pentru instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice, în conformitate cu prevederile art. 26, lit. e) din Legea nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (republicată) cu modificările și completările ulterioare”, precizează jandarmii.
UPDATE, ora 17.15
Anca Alexandrescu a fost surprinsă în direct alungând un reporter România TV de la mitingul din Piața Constituției.
”Îi furați imaginea domnului Georgescu ca să-l susțineți pe Ponta, așa că marș de aici. Hai, marș! Marș! Marș! Hai, marș!”, a spus Anca Alexandrescu, realizator al unei emisiuni la Realitatea TV.
Imaginile au fost postate pe rețeaua X.
Coliziune între televiziunile mafiei, MarşTV şi Guițǎ, la mitingul Rusiei. pic.twitter.com/tsHexIyjAe
— camelia tabacu 🇷🇴 🇪🇺 (@ccameliaro) February 22, 2025
UPDATE, ora 16.18
Jandarmeria Română anunță că face anunțuri privind numărul participanţilor la mitinguri. Enunțul vine după ce s-ar fi spus la un post de televiziune că jandarmii au estimat eronat numărul de participanți la mitingul din Piaţa Constituţiei.
”Dezminţim categoric aceste informaţii şi precizăm faptul că Jandarmeria Română nu efectuează estimări cu caracter public privind numărul participanţilor la mitinguri, proteste sau alte adunări publice”, a transmis DGJMB. Jandarmeria subliniază că realizează doar estimări şi evaluări operative, exclusiv pentru adaptarea capacităţii de răspuns.
„Orice estimare de uz intern, dacă ar deveni publică, ar putea fi speculată sau reinterpretată în mod eronat, creând percepţia că Jandarmeria favorizează sau dezavantajează una dintre părţile implicate”, mai precizează sursa citată.
UPDATE, ora 16.07
Polițiștii au preluat de la jandarmi două persoane care au șicanat intervenția în direct a unei televiziuni care relata în direct evenimentele din Piața Constituției.
”În jurul orei 13:15, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care se desfășura transmisiunea în direct a unui post de televiziune, șicanând reporterul, cu scopul de a-și exprima nemulțumirile față de modul în care trustul prezintă opiniei publice anumite informații (au folosit vuvuzele aproape de urechea reporterului și au adresat expresii jignitoare).
Astfel, jandarmii au identificat două persoane implicate, context în care au fost conduse la secția de poliție și au fost întocmite actele necesare stabilirii situației de fapt”, precizează jandarmii.
Surse G4Media spun că manifestanții ar fi încercat să bruieze o transmisiune a postului de televiciune România TV.
UPDATE Ora 14,30 O coloană de participanţi la mitingul început sâmbătă în Piaţa Constituţiei pentru susţinerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale a ajuns în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, după un marş de aproximativ o oră prin centrul Bucureştiului, transmite Agerpres.
Coloana de manifestanţi a fost însoţită pe traseu de efectivele de jandarmi şi de poliţişti. Participanţii poartă un banner pe care scrie „Turul 2, înapoi!”, flutură steaguri tricolore, şi scandează împotriva Curţii Constituţionale a României, a Guvernului, cerând demisia premierului Marcel Ciolacu, precum şi reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale.
Acompaniaţi de fluiere şi vuvuzele, manifestanţii scandează: „CCR, o mizerie”;”Jos Ciolacu!”; „Justiţie nu corupţie”; „Turul II înapoi”; „Unitate naţională”; „A plecat Dulapul, să plece şi Ciolacu!”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, „Jos Guvernul”.
O parte dintre manifestanţi au rămas în Piaţa Constituţiei, unde continuă acţiunea de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Călin Georgescu.
UPDATE Ora 12.10
Jandarmii au găsit un spray iritant-lacrimogen asupra unuia dintre participanții la manifestația din Piața Constituției.
„Pe timpul afluirii participanților la adunarea publică din Piața Constituției, în jurul orei 11:30, jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un spray iritant-lacrimogen, în cauză fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României. (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).
În acest context, subliniem faptul că măsurile de control al bagajelor adoptate de jandarmi sunt legale și oportune, având exclusiv scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanților a unor obiecte/ substanțe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice.
Reiterăm apelul nostru către participanți de a respecta legea, de a coopera cu forțele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranță pentru toți”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.
UPDATE ora 12.00 Mii de oameni participă sâmbătă, în Piaţa Constituţiei, la campania de strângere de semnături de susţinere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres.
Înconjurat de mulţime, Georgescu a ajuns în Piaţa Constituţiei, în jurul orei 11,00. Şchiopătând, sprijinindu-se în cârje, el s-a adresat susţinătorilor săi şi a semnat pentru candidatură.
„Vă mulţumesc tuturor, vă iubesc pe toţi (…). Noi suntem puterea, noi suntem Unirea. Să fim o forţă care înţelege să ne unim destinele în această luptă uriaşă, care este astăzi în faţa noastră şi în care am reuşit să fim unii cu alţii şi noi toţi cu Dumnezeu. În strămoşi se află adevărul, în voi. Vă iubesc, să fiţi curajoşi şi să fim un popor demn. Noi suntem poporul, noi suntem unirea. Va fi un popor de oameni liberi. Vă iubesc pe toţi. Destinul şi drepturile naţiunii române sunt veşnice”, li s-a adresat Georgescu celor din piaţă.
Participanţii la adunare, printre care sunt şi membri ai AUR, poartă steaguri tricolore, scandează „Libertate, libertate”, „Turul II înapoi”, „Georgescu, preşedinte” şi „Georgescu, Georgescu”.
UPDATE Ora 11.50 Jandarmerii au găsit un briceag asupra unei persoane care urma să participe la manifestația din Piața Constituției.
„Pe timpul afluirii participanților la adunarea publică din Piața Constituției, în jurul orei 11.00, jandarmii au depistat o persoană care avea asupra sa un briceag de mici dimensiuni, în cauză fiind întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României. (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).
În acest context, subliniem faptul că măsurile de control al bagajelor adoptate de jandarmi sunt legale și oportune, având exclusiv scopul de a preveni introducerea în rândul manifestanților a unor obiecte/ substanțe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice.
Reiterăm apelul nostru către participanți de a respecta legea, de a coopera cu forțele de ordine şi de a manifesta responsabilitate, astfel încât protestul să se desfăşoare într-un climat de siguranță pentru toți”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.
UPDATE Ora 11.35 Poliția Capitalei dezminte informațiile conform cărora oamenii legii ar organiza filtre pentru a nu permite intrarea în București a autocarelor cu protestatari.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, la un post de televiziune, respectiv că ,,Poliția face filtre și nu permite deplasarea către Capitală a autocarelor în care se află protestatari”, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să conunice următoarele:
Informația vehiculată este una falsă.
Polițiștii rutieri derulează toată gama de activități din competență, cu respectarea principiilor legalității, echidistanței și imparțialității și nu a existat nicio situație în care să nu fie permisă continuarea deplasării pentru vreun mijloc de transport, către Capitală.
Aducem la cunoștința opiniei publice faptul că polițiștii rutieri acționează pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pe toate drumurile din țara noastră, și în niciun caz nu reprezintă ,,operațiuni de intimidare”, așa cum fals s-a afirmat în spațiul public.
De asemenea, subliniem faptul că, săptămâna aceasta, în contextul Acțiunii derulate la nivel european, ROADPOL-Truck&Bus, care are ca obiectiv creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice, sunt organizate activități, la nivel național, pentru verificarea legalității efectuării transportului rutier de marfă și persoane.
De altfel, la aceste acțiuni, au fost invitați să participe și reprezentanții mass-media”, au precizat reprezentanții IPJ București.
UPDATE Ora 11.15 Câteva sute de susținători ai lui Călin Georgescu s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei, la solicitarea acestuia, şi cer în continuare reluarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale. Se strâng semnături pentru susţinerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile din luna mai, potrivit news.ro.
UPDATE Ora 11.00 Jandarmeria ține să dezmintă informația potrivit căreia legitimează toate persoanele care participă la protestul din Piața Victoriei pentru a le intimida.
„În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că jandarmii legitimează persoanele care doresc să participe la protest, cu scopul de a le intimida, precizăm faptul că această informație este falsă.
Această măsură are un caracter preventiv și este adoptată pentru protecția tuturor participanților și a celorlalți cetățeni.
Jandarmii au legitimat și legitimează persoane care au asupra lor bagaje voluminoase, în scopul prevenirii introducerii în rândul manifestanților a unor obiecte/ substanțe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice.
Subliniem faptul că aplicarea măsurilor legale nu reprezintă o formă de intimidare sau de constrângere pentru nicio persoană care respectă legea.
Reamintim faptul că la proteste similare au fost identificate persoane care au avut asupra lor cuțite, bricege, materiale pirotehnice și substanțe interzise de lege la astfel de activități”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.
Știrea Inițială
Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei şi Poliţiei municipiului Bucureşti au făcut un apel, sâmbătă, în contextul anunţatelor manifestaţii din cursul acestei zile, la respectarea de către organizatori şi participanţi a locurilor de desfăşurare şi a traseelor de deplasare asumate în cadrul comisiei de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, transmite Agerpres.
„Pentru buna organizare a acestor adunări publice, facem apel către organizatori, reprezentanţii acestora şi participanţi să respecte întocmai locurile de desfăşurare şi traseele de deplasare asumate în cadrul comisiei de avizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Pentru aceste adunări publice, având în vedere incidentele provocate de unii dintre participanţi la ultimele două manifestaţii, constând în forţarea şi provocarea dispozitivelor de jandarmi, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei împreună cu celelalte autorităţi va lua măsuri sporite de securitate pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, maior Alexandru Iacob, într-o declaraţie de presă susţinută împreună cu un reprezentant al Poliţiei Bucureşti.
Totodată, reprezentantul Jandarmeriei a subliniat că se va asigura protecţia tuturor persoanelor care aleg să îşi exprime în mod paşnic opiniile. „Facem apel atât la cei prezenţi, cât şi la ceilalţi cetăţeni să fie responsabili şi îi asigurăm că siguranţa lor este prioritatea noastră”, a mai spus reprezentantul Jandarmeriei Capitalei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii