G4Media.ro

Jandarmii din Harghita, solicitaţi de 18 ori în ultima săptămână pentru alungarea…

Sursa foto: Brașov.net

Jandarmii din Harghita, solicitaţi de 18 ori în ultima săptămână pentru alungarea urşilor din zonele locuite

Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi în ultima săptămână să intervină de 18 ori pentru alungarea unor urşi a căror prezenţă a fost semnalată în zona mai multor localităţi din judeţ, transmite Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate marţi de Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, în perioada 7-13 mai, la dispeceratul instituţiei au fost primite 18 apeluri, prin intermediul numărului de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în zona localităţilor Miercurea Ciuc, Dealu, Odorheiu Secuiesc, Lupeni, Cristuru Secuiesc, Topliţa, Liban şi Racu.

În urma celor 18 apeluri primit, patrulele de jandarmi au intervenit de cinci ori, în restul cazurilor animalele părăsind locurile pe care apelanţii le-au indicat.

Potrivit sursei citate, jandarmii au asigurat zona în cazul unui urs a cărui prezenţă s-a confirmat lângă localitatea Racu. Echipa de intervenţie constituită conform legii a decis împuşcarea animalului şi a acţionat pentru alungarea unor urşi care au fost observaţi în localităţile Liban, Lupeni şi Miercurea-Ciuc.

De altfel, la Miercurea-Ciuc se semnalează în mod frecvent prezenţa unor urşi în apropierea oraşului, care sunt monitorizaţi permanent şi alungaţi înspre zonele împădurite.

Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc Bors Bela a declarat presei că în cursul zilei de joi va avea loc o acţiune de alungare a urşilor din zona unde, în data de 18 mai, se va desfăşura marele pelerinaj de Rusaliile Catolice.

„Avem mai mulţi urşi care umblă în preajma oraşului. (…) Aceşti urşi sunt în continuă monitorizare. (…) De vreo trei săptămâni, aproape zilnic, noaptea stăm la pândă, dacă pot să zic aşa, în caz că vine ursul să putem alunga sau să putem reloca. Până acum doar cu alungarea s-a reuşit, dat fiind faptul că şi legile pe care le avem în vigoare ne îngreunează foarte mult munca, pentru că prima opţiune este întotdeauna alungarea ursului. Şi acum chiar autorităţile, colegii de la jandarmerie, medicul veterinar, vânătorii, primarul sau viceprimarul, ne jucăm de a v-aţi ascunselea în fiecare seară în preajma oraşului, ceea ce după părerea mea nu e normal. Dar la momentul de faţă asta avem, asta putem face, vin sărbătorile de Rusalii şi în fiecare seară, de la ora nouă până noaptea, suntem în şaua Şumuleu şi joi dimineaţa sau joi seara o să organizăm şi o acţiune de alungare a urşilor din pădurea Şumuleu, ca să nu avem neplăceri în timpul sărbătorii”, a declarat presei viceprimarul Bors Bela.

Acesta consideră că urşii care vin în localităţi nu se vor mai întoarce în pădure pentru a-şi căuta hrana şi că ar trebui să existe posibilitatea ca aceste animale să fie eliminate.

„Nu e normal ca ursul să poată să umble în municipiul Miercurea Ciuc sau într-un oraş sau într-un sat şi tu ai la îndemână mai ales prima opţiune de alungare. Un urs care vine zilnic la tomberoanele de gunoi nu se va mai schimba. Ursul respectiv va veni în fiecare seară şi noi numai atunci putem interveni letal, dacă pot să zic aşa, când, Doamne fereşte, deja s-a întâmplat o nenorocire sau aproape că s-a întâmplat o nenorocire. După părerea mea, un animal sălbatic n-are ce căuta într-un oraş sau într-un sat. Imediat cum un animal sălbatic intră în incinta oraşului, ar trebui să avem la îndemână posibilitatea de a-l elimina. Fiindcă aceşti urşi, care sunt animale sălbatice şi vin la tomberoane, nu mai mănâncă din pădure. În fiecare seară o să vină şi o să revină. Şi în anul curent deja m-am întâlnit de mai multe ori cu urşii decât am avut ocazia să mă întâlnesc cu prietenii mei”, a spus Bors Bela.

Datele furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita arată că de la începutul anului la dispeceratul instituţiei au fost primite 89 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 prin care era semnalată prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite din mai multe localităţii ale judeţului, în toate cazurile fiind trimise patrule de jandarmi la faţa locului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...