G4Media.ro

Jannik Sinner, proaspăt campion la Australian Open, lipsește de la Marsilia, turneu…

Sursa foto: Facebook / Jannik Sinner

Jannik Sinner, proaspăt campion la Australian Open, lipsește de la Marsilia, turneu care începe săptămâna viitoare

Tenismanul italian Jannik Sinner, câştigător duminică al Openului Australiei, a declarat forfait pentru turneul ATP 250 din oraşul francez Marsilia, care începe peste o săptămână, au anunţat luni organizatorii, citaţi de AFP, transmite Agerpres.

„Open 13 Provence, Sinner forfait”, au scris organizatorii turneului de la Marsilia pe reţeaua X (fosta Twitter). Ei au adăugat că sunt în discuţii cu germanul Alexander Zverev, semifinalist în Australia.

Sinner, locul 4 ATP, a câştigat duminică, împotriva rusului Daniil Medvedev, primul titlu de Mare Şlem din cariera sa. El ar fi urmat să fie capul de afiş al turneului de la Marsilia, pentru care a declarat forfait şi anul trecut, cu puţin înaintea meciului pe care ar fi trebuit să-l joace împotriva francezului Arthur Fils.

În lipsa lui Sinner, cap de serie numărul 1 ar urma să fie polonezul Hubert Hurkacz, locul 8 mondial şi deţinător al titlului la Marsilia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează