Japonia a extins, înaintea Jocurilor Paralimpice, starea de urgenţă pentru Tokyo şi alte regiuni/ Competiția începe pe 24 august, fără spectatori
Japonia a extins, înaintea Jocurilor Paralimpice, starea de urgenţă decretată pentru Tokyo şi alte regiuni, pentru a combate o creştere a numărului infecţiilor cu SARS-CoV-2, transmite News.ro.
Actuala stare de urgenţă, a patra de la începutul pandemiei, ar fi urmat să expire pe 31 august, dar a fost prelungită până pe 12 septembrie, scrie The Guardian. Ea este în vigoare pentru aproximativ 60% din populaţia Japoniei.
Tokyo a anunţat 4.377 de noi cazuri de Covid-19 pentru ultimele 24 de ore, după ce vinerea trecută a înregistrat un record, de 5.773.
„Varianta Delta care se dezlănţuie în lume a cauzat un număr de cazuri fără precedent în ţara noastră”, a spus prim-ministrul Yoshihide Suga. „Cazurile grave se înmulţesc rapid şi împovărează serios sistemul medical, mai ales în regiunea capitalei”.
Japonia a înregistrat, de la începutul pandemiei, peste 1,18 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi aproximativ 15.500 de decese asociate.
Jocurile Paralimpice de la Tokyo vor avea loc, fără spectatori, în perioada 24 august – 5 septembrie.
Sursa foto: Tokyo 2020 / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank