Japonia: Era imperială Heisei, de la o bulă a extravaganţelor, la o economie care şi-a pierdut strălucirea

Atunci când împăratul Akihito a urcat pe tron în 1989, Japonia, mândră de miracolul ei economic de după război, trăia într-o veritabilă bulă a extravaganţelor. Treizeci de ani mai târziu, când era Heisei se va încheia odată cu întronarea unui nou împărat, arhipelagul nipon reprezintă o putere mondială intrată în declin, informează AFP, preluată de Agerpres.

De la bula „nebunească” la stagnare

În epocă, Tag Murphy era un tânăr angajat bancar şi lucra pentru o companie americană. El spune că în urma măsurilor luate de autorităţile japoneze pentru a contracara întărirea yenului după Acordul de la Plaza din 1985, „râuri de bani au inundat economia”.

Peste noapte, „japonezii care deţineau o bucată de teren s-au trezit bogaţi fără să fi făcut nimic”, a precizat el.

„Acela a fost momentul în care au apărut statisticile absurde: terenul de sub Palatul Imperial valora mai mult decât toată Canada; Tokyo şi cele trei prefecturi învecinate valorau mai mult decât Statele Unite”, a adăugat Tag Murphy.

Tag Murphy, devenit între timp autor de articole şi cărţi despre Japonia, îşi aminteşte de „cheltuielile extravagante” din barurile din Ginza (cartier bogat din Tokyo), de restaurantele de lux şi de cadourile somptuoase oferite clienţilor.

„Taximetriştii îi alegeau intenţionat pe acei clienţi japonezi care locuiau departe de centru pentru a obţine astfel mulţi bani. Deci, dacă erai un ‘gaijin’ (străin), trebuia să mişti serios din mână pentru a semnala că erai dispus să plăteşti de patru-cinci ori tariful obişnuit”, a relatat el.

Un fost broker de la Nomura Securities evocă la rândul său o ambianţă complet „nebunească”. „Era o epocă în care deschideam în stânga şi-n dreapta sticle de vin Romanee-Conti”, îşi aminteşte el, chiar dacă viaţa nu era roz pentru toţi japonezii, confruntaţi cu „creşterea chiriilor şi a preţurilor”.

În acea perioadă, indicele bursier Nikkei a explodat pur şi simplu şi a atins pe 29 decembrie 1989 un nivel record de aproape 40.000 de puncte, dublu faţă de valoarea sa din prezent.

Însă în faţa „supraîncălzirii” economiei naţionale, Banca Japoniei a demarat un abrupt program de austeritate monetară, provocând la puţin timp după aceea explozia bulei bursiere şi imobiliare, urmată de două decenii considerate „pierdute”, în timpul cărora economia japoneză a pendulat între stagnare, consum lent şi deflaţie.

Nefericiţii investitori erau furioşi, îşi aminteşte fostul broker, care a primit atunci ordinul de a nu mai purta în exteriorul clădirii legitimaţia companiei sale pentru a evita situaţiile în care ar fi putut să fie linşat pe stradă. În faţa ameninţărilor, managerii de rang înalt s-au echipat la rândul lor cu veste antiglonţ.

Decăderea Japan Inc.

La începutul erei Heisei, companiile japoneze conduceau lumea întreagă. Mitsubishi Estate a achiziţionat prestigiosul imobil newyorkez Rockefeller Center, Sony a cumpărat studioul hollywoodian Columbia Pictures, speculanţii bursieri erau dispuşi să plătească sume astronomice pentru a-şi oferi pânze semnate de mari maeştri ai picturii.

Mărcile nipone de produse electronice – în special de televizoare, aparate video şi minicasetofoane portabile (walkman) -, precum Sony, Panasonic, Hitachi şi Toshiba, au invadat locuinţele occidentalilor.

„Magie” – aceasta este impresia pe care a avut-o Koichi Haji despre acea perioadă. În prezent cercetător la institutul de cercetare NLI, el era angajat la Agenţia de planificare economică a guvernului în perioada de vârf a acelei bule a extravaganţelor financiare.

„Era o nebunie să îţi imaginezi că puterea economică japoneză putea să detroneze Statele Unite”, a declarat el. Însă iluzia a dispărut: arhipelagul nipon a cedat în 2010 în faţa Chinei locul al doilea în topul puterilor economice, iar giganţii ei au pierdut teren, treptat, în economia globală.

Grupul Sharp a fost salvat in extremis de Hon Hai, un gigant din Taiwan, iar companiile Toshiba, NEC şi Hitachi au renunţat la cotarea la bursă.

Firmele nipone, experte în fabricarea de produse de înaltă calitate în era analogică, au ratat însă trecerea spre epoca digitală şi a serviciilor, consideră Koichi Haji.

Japonia îşi păstrează expertiza tehnologică, „o comoară naţională”, nuanţează Tag Murphy, însă „puterea ei este mai ascunsă decât era în anii 1970-1980”, producătorii niponi optând pentru nişe specializate în tot felul de produse electronice asamblate în China sau în producţia de avioane Boeing.

O nouă eră, un nou început?

În momentul în care va începe o nouă eră imperială, denumită „Reiwa” („armonie frumoasă”), unii dintre japonezi vor să creadă într-un nou început.

Însă Takahide Kiuchi, economist la Institutul Nomura şi fost membru al comitetului de politică monetară din cadrul Băncii Japoniei, nu este foarte optimist în această privinţă.

„Avem atât de multe probleme de fond: declinul competitivităţii internaţionale, declinul populaţiei şi creşterea datoriei (în jurul pragului de 230% din PIB)”, a enumerat el.

„Va fi nevoie de reforme structurale foarte agresive şi dureroase pe termen scurt”, a estimat Takahide Kiuchi, în locul „politicilor populiste” de cheltuieli masive şi de supleţe monetară care s-au succedat în era Heisei, inclusiv în locul strategiei „Abenomics”, în pofida promisiunilor acesteia. „Însă eu nu cred că situaţia se va schimba, ci dimpotrivă, ea se va înrăutăţi”, a adăugat acelaşi specialist.

Parlamentul a votat la sfârşitul lunii martie un buget anual record, cu o anvelopă bugetară prevăzută la peste 1.000 de miliarde de yeni (8 miliarde de euro), o premieră în istoria ţării.

Foto: Împăratul Akihito și împărăteasa Michiko / Sursa: Facebook