G4Media.ro

Japonia investighează secta religioasă Moon, care ar avea legătură cu deputați aflați…

Sursa foto: Brendan Hoffman / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP

Japonia investighează secta religioasă Moon, care ar avea legătură cu deputați aflați la putere în Tokyo/ Ucigașul fostului premier Shinzo Abe era furios că familia sa se ruinase după ce a făcut donații substanțiale sectei/ Abe ar fi promovat formațiunea religioasă

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida a ordonat luni deschiderea unei anchete guvernamentale cu privire la Biserica Unificării, după ce asasinarea fostului premier Shinzo Abe în luna iulie a scos la iveală legături apropiate între acest grup religios, cunoscut şi ca ‘secta Moon’, şi deputaţi din partidul la putere, transmit AFP şi Reuters.

Autorul asasinatului, Tetsuya Yamagami, era furios pe sectă, căreia mama sa îi făcuse donaţii substanţiale, ducând familia la ruină, şi l-a acuzat pe Abe de promovarea organizaţiei.

Aceasta a negat orice act reprobabil, dar numeroşi foşti membri au criticat public practicile sectei Moon, acuzată că le impune donaţii adepţilor săi. Pe de altă parte, dezvăluirile despre legăturile sectei cu personalităţi politice de prim-plan în Japonia au contribuit la scăderea cotei de popularitate a guvernului condus de Fumio Kishida.

Adresându-se luni parlamentului, premierul a semnalat că există ‘numeroase victime’ ale sectei Moon şi ale unor grupuri înrudite, victime care au ajuns în sărăcie sau să se confrunte cu grave probleme de familie.

‘Eforturile depuse pentru a-i ajuta sunt încă insuficiente’, de aceea ‘guvernul îşi va exercita dreptul de a ancheta Biserica (Unificării) în virtutea legii privind organizaţiile religioase’, a declarat el.

Guvernul îşi propune de asemenea să revizuiască anumite legi pentru a facilita anularea de contracte şi ‘va întări iniţiativele pentru a preveni abuzurile asupra copiilor şi îi va ajuta pe copiii adepţilor (sectei) în ce priveşte educaţia şi obţinerea de locuri de muncă’, a adăugat Kishida.

Media locale au relatat că ancheta anunţată luni va urmări să stabilească dacă Biserica Unificării a adus atingere binelui public sau a comis fapte incompatibile cu statutul său de grup religios.

Ancheta ar putea conduce la un ordin de dizolvare, în baza legii privind organizaţiile religioase, prin care Biserica Unificării îşi va pierde acest statut, precum şi scutirile de taxe, dar ar putea continua să funcţioneze.

Potrivit presei, doar două grupuri religioase au fost vizate de un astfel de ordin în Japonia, unul din ele fiind secta Aum Shinrikyo, care a comis atentatul cu gaz sarin la metroul din Tokyo în 1995.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. E vina lui Abe că oamenii sunt fraieri religioși?

  2. Dupa ce LDP si-a facut campanie folosindu-se de moonies, pot s-o tot investigheze.