Japonia se confruntă cu cel mai mare val de gripă din ultimii 25 de ani
Japonia a înregistrat în ultima săptămână a lunii decembrie 2024 cel mai mare număr de cazuri de gripă într-un interval de şapte zile de când datele medicale comparabile au devenit pentru prima dată disponibile în urmă cu 25 de ani, au declarat joi reprezentanţii autorităţilor sanitare nipone, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Între 23 şi 29 decembrie 2024, 317.812 de persoane au fost diagnosticate cu gripă la nivelul întregului arhipelag japonez, de trei ori mai multe în raport cu aceeaşi perioadă a anului precedent şi reprezentând, totodată, un record săptămânal de când aceste statistici au devenit pentru prima dată disponibile în 1999.
S-au înregistrat, în medie, 64,39 pacienţi / unitate medicală, potrivit datelor culese de la 5.000 de clinici din toată Japonia, a precizat Ministerul nipon al Sănătăţii, în contextul în care media a fost de 21,65 de pacienţi / unitate medicală în ultima săptămână a anului 2023.
Numărul cazurilor de gripă creşte adeseori în timpul iernii în Japonia şi în alte regiuni ale lumii. Alte ţări au înregistrat şi ele, recent, creşteri puternice ale numărului de cazuri.
Franţa metropolitană a intrat într-o situaţie epidemică de gripă după Crăciunul din 2024, depăşindu-se pragul de 173 de cazuri la 100.000 de locuitori.
În ultima săptămână din 2024, sindroamele gripale au reprezentat 18,2% din consultaţiile realizate de SOS Medecins, 4,9% din internările la urgenţe şi 4,2% din spitalizările după internările la urgenţe, potrivit Sante Publique France.
Australia, pe de altă parte, a înregistrat peste 350.000 de cazuri de gripă confirmate în laborator în 2024, depăşind precedentul record de 313.615 de cazuri confirmate în 2019, conform datelor transmise de sistemul său naţional de monitorizare a bolilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.