G4Media.ro

Japonia şi Coreea de Sud adoptă sancţiuni împotriva livrărilor de arme ale…

Sursa foto: Vladimir SMIRNOV / POOL / AFP

Japonia şi Coreea de Sud adoptă sancţiuni împotriva livrărilor de arme ale Phenianului către Rusia

Tokyo şi Seul au anunţat vineri adoptarea de sancţiuni împotriva unor entităţi şi indivizi acuzaţi că sunt implicaţi în furnizarea de arme nord-coreene Rusiei, în vederea utilizării lor în Ucraina şi cu încălcarea rezoluţiilor ONU, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Am cooperat cu aliaţi precum SUA pentru a îngheţa activele a 11 grupuri şi unei persoane implicate în asistenţa militară între Rusia şi Coreea de Nord menită să susţină invadarea Ucrainei de către Moscova”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshimasa Hayashi.

„Este vorba despre o violare a rezoluţiilor ONU care interzic categoric transferul de arme şi material conex cu Coreea de Nord”, a precizat el.

Potrivit cotidianul japonez Asahi, individul în cauză şi nouă dintre aceste grupuri se află în Rusia. Celelalte două grupuri, care îşi au sediul în Cipru, ar fi ajutat la transferul de arme din Coreea de Nord.

Coreea de Sud a impus la rândul său sancţiuni împotriva a şapte cetăţeni nord-coreeni şi a două nave ruseşti acuzate de „transportul a numeroase containere între Rusia şi Coreea de Nord conţinând echipamente militare”, a declarat într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe sud-coreean.

Potrivit diplomaţiei de la Seul, unul dintre aceşti nord-coreeni ar fi participat la discuţii cu un membru al grupului paramilitar rus Wagner între 2022 şi 2023. Un altul este acuzat că a transportat motorină în Coreea de Nord din Rusia.

Ceilalţi cinci erau implicaţi în colectarea de fonduri destinate susţinerii programelor nucleare ale Phenianului, în timp ce aceştia locuiau „ilegal la Vladivostok”.

Anunţurile de vineri ale autorităţilor de la Tokyo şi Seul intervin înainte de un summit trilateral prevăzut să aibă loc luni la Seul între liderii din Coreea de Sud, Japonia şi China, primul din 2019.

În august, Trezoreria SUA a impus sancţiuni similare, afirmând că Rusia este constrânsă să se îndrepte spre aliaţii săi, între care Coreea de Nord, pentru a obţine arme şi muniţii.

Săptămâna trecută, Phenianul a dezminţit acuzaţiile conform cărora a expediat arme Rusiei, declarând că nu are „nicio intenţie de a-şi exporta capacităţile tehnice militare în indiferent ce ţară”.

În martie, Rusia s-a folosit de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca un proiect de rezoluţie care prelungea cu un an mandatul comitetului de experţi însărcinaţi să supravegheze aplicarea sancţiunilor ONU care vizează Phenianul din 2006.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...