Japonia trimite forțe aeronavale în zona Golfului Persic să-și protejeze petrolierele/ Misiunea japoneză va fi independentă de cea coordonată de SUA
Japonia va trimite o navă de război și avioane de patrulare pentru a proteja vasele japoneze aflate în zona Orientului Mijlociu, transmite Reuters. Decizia a fost luată ca urmare a situației volatile din zonă, mai ales că Japonia importă 90% din petrolul de care are nevoie din această regiune.
Potrivit planului aprobat de cabinetul premierului Shinzo Abe, un distrugător dotat cu elicoptere și avioane P-3C pentru patrulare vor fi desfășurate pentru colectarea de informații și asigurarea tranzitului vaselor comerciale japoneze.
În caz de urgență, va fi emis un ordin de către ministrul Apărării care să permită utilizarea armelor pentru a proteja navele aflate în pericol. ”Pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu sunt foarte importante pentru pacea și prosperitatea comunității internaționale, inclusiv pentru Japonia”, a declarat Yoshihide Suga, prim secretar al cabinetului Abe.
Fricțiunile dintre Iran și Statele Unite s-au intensificat anul trecut, când președintele SUA Donald Trump a dispus retragerea din acordul nuclear internațional cu Iranul și a impus din nou sancțiuni împotriva acestei țări.
În mai și iunie s-au înregistrat câteva atacuri împotriva vaselor comerciale din regiune inclusiv asupra celui japonez Kokuka Courageous, pentru care SUA a învinovățit Iranul, acuzație pe care Teheranul a respins-o.
Importatorii japonezi au salutat decizia guvernului de la Tokyo. Japonia, un al aliat apropiat al SUA care a păstrat relații amicale cu Iran, a preferat să lanseze propria operațiune în zonă decât să se alăture celei internaționale, coordonate de americani.
Premierul Shinzo Abe l-a anunțat de săptămâna trecută pe președintele Hassan Rouhani despre planul său de a trimite forțe navale în Golf. Misiunea va acoperi zona Golfului Oman, nordul Mării Arabiei și Golful Aden, nu și strântoarea Ormuz. Patrularea avioanelor se va face din ianuarie, iar distrugătorul va ajunge în zonă o lună mai târziu.
Termenul-limită pentru misiune este 26 decembrie 2020, dar ar putea fi extinsă printr-o decizie a Guvernului.
Foto: Distrugător japonez din clasa Izumo/ Wikipedia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank