Japonia va plăti mai mult pentru trupele americane aflate pe teritoriul său / Contribuția este acum de 1,78 de miliarde de dolari pentru cei 55.000 de militari americani cantonați în această țară
Japonia îşi va creşte contribuţia financiară pentru menţinerea trupelor americane pe teritoriul său începând cu 2022, potrivit unor surse diplomatice, o creştere ce a generat fricţiuni încă din perioada administraţiei Trump, informează Agerpres, care citează EFE.
Este de aşteptat ca acordul care va preciza cuantumul majorării să fie convenit înainte ca guvernul premierului Fumio Kishida să prezinte la sfârşitul acestei luni proiectul său de buget general pentru anul fiscal care va începe în Japonia pe 1 aprilie 2022, potrivit agenţiei de ştiri Kyodo.
Conform unor surse, Japonia consideră că este necesar să îşi mărească într-o oarecare măsură contribuţia în cadrul pactului bilateral pentru a suporta costurile desfăşurării trupelor americane pe teritoriul său, care a fost prelungită anul acesta, pentru a-şi consolida alianţa în faţa unor posibile ameninţări regionale precum cele din partea Chinei.
Reprezentanţii ambelor ţări au reluat negocierile în acest sens după vizita premierului Kishida la Washington în noiembrie şi studiază în prezent valoarea creşterii contribuţiei.
Conform condiţiilor actuale ale pactului, valoarea contribuţiei Japoniei este de 1.785 milioane dolari pentru acoperirea cheltuielilor ce includ servicii publice şi salarii ale personalului japonez din bazele militare americane din arhipelag.
Tokio a încercat să evite sau să reducă la minimum orice creştere a acestei contribuţii din cauza situaţiei sale financiare complexe, în timp ce Washingtonul a cerut o creştere având în vedere reapariţia tensiunilor în regiunea indo-pacifică, în special ca urmare a întăririi puterii Beijingului şi a dezvoltării arsenalului său militar de către regimul nord-coreean.
Presiunea asupra Japoniei de a-şi creşte contribuţia s-a accentuat în mandatul fostului preşedinte Donald Trump, care a fost foarte critic faţă de condiţiile unor înţelegeri similare cu alte ţări din regiune, precum Coreea de Sud, căreia i-a cerut să îşi crească semnificativ contribuţia.
Fostul consilier american pentru securitate naţională, John Bolton, a povestit într-o carte despre intenţia lui Donald Trump ca Japonia să îşi majoreze contribuţia de peste patru ori.
Japonia găzduieşte aproximativ 55.000 de militari americani şi personal auxiliar, în majoritate staţionaţi în arhipelagul Okinawa.
sursa foto: US Army/ Benjamin Wilson
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii