Japonia: vârsta consimțământului sexual, majorată de la 13 la 16 ani

Parlamentul japonez a aprobat vineri creșterea vârstei de consimțământ sexual, care era una dintre cele mai scăzute din lume (13 ani), la 16 ani, ca parte a unei reforme legislative pentru combaterea agresiunilor sexuale, transmite Le Figaro.

Reforma, care clarifică, de asemenea, condițiile prealabile pentru urmărirea penală în cazul violului și incriminează voyeurismul, a fost aprobată în unanimitate de Camera superioară.

Aceeași vârstă din 1907

Vârsta minimă de consimțământ – sub care orice activitate sexuală este considerată viol – este de 16 ani în Marea Britanie și Coreea de Sud, 15 ani în Franța și 14 ani în Germania și China. Între timp, în Japonia, vârsta majoratului sexual nu a fost niciodată modificată de când a fost introdusă în lege, în 1907. Cu toate acestea, în practică, ordonanțele departamentale care interzic actele „obscene” cu minori sunt uneori considerate ca ridicând efectiv vârsta consimțământului sexual la 18 ani în multe părți ale țării.

În conformitate cu noua legislație, relațiile sexuale între doi adolescenți cu vârsta de peste 13 ani nu vor fi pedepsite dacă cei doi parteneri nu au o diferență mai mare de cinci ani între ei. Japonia și-a modificat legislația împotriva violenței sexuale în 2017, fiind prima dată când acest lucru s-a făcut după mai bine de un secol, însă multe persoane au considerat că reforma nu a mers suficient de departe. În 2019, o serie de achitări în cazuri de viol au dus la proteste în întreaga țară.

Reforma aprobată vineri conține, de asemenea, o nouă infracțiune care pedepsește persoanele care se folosesc de intimidare, seducție sau bani pentru a-i forța pe minorii cu vârsta sub 16 ani să se întâlnească cu ei în scopuri sexuale. Astfel de fapte vor fi pedepsite cu o pedeapsă de până la un an de închisoare sau cu o amendă de 500.000 de yeni (3.250 de euro). Unul dintre cele mai criticate puncte din legislația japoneză privind violul de până acum este faptul că procurorii trebuie să dovedească faptul că acuzatul a folosit „violența și intimidarea”. Criticii acestor condiții susțin că victimele se trezesc adesea învinuite că nu opun suficientă rezistență.