Jennifer Aniston: „O întreagă generație de puști” consideră serialul „Friends” ofensator
„O întreagă generație de puști” consideră acum „Friends” ofensator, a declarat Jennifer Aniston, actrița care și-a făcut un nume în serialul de succes din anii ’90, potrivit The Guardian.
Vorbind pentru Variety, Aniston a spus că a devenit din ce în ce mai dificil să lucreze în comedie, deoarece comedianților „nu li se mai permite” să „facă haz de necaz”.
„Acum este un pic mai complicat, pentru că trebuie să fii foarte atent, ceea ce face să fie foarte greu pentru comedianți, pentru că frumusețea comediei este că facem mișto de noi înșine, facem mișto de viață”, a spus Aniston.
„[În trecut] puteai să glumești despre un bigot și să râzi – asta era isteric. Și era vorba de a educa oamenii cu privire la cât de ridicoli sunt oamenii. Iar acum nu avem voie să facem asta”.
O comedie despre viețile a șase tineri newyorkezi, trei bărbați și trei femei, Friends a fost difuzat pe NBC între 1994 și 2004.
„Există o întreagă generație de oameni, puști, care acum se întorc la episoadele din Friends și le găsesc ofensatoare”, a spus ea.
„Au fost lucruri care nu au fost niciodată intenționate și altele… ei bine, ar fi trebuit să ne gândim bine… dar nu cred că a existat o sensibilitate ca acum”.
Aniston nu este singura dintre actorii de comedie care sugerează că progresismul și sensibilitatea au devenit factori de descurajare a creativității. Comedianți precum Chris Rock și Dave Chappelle au reclamat recent „cultura woke” pentru că, spun ei, limitează ce glume sunt tolerabile.
Unii telespectatori au criticat Friends pentru lipsa de diversitate. Toate personajele principale sunt albe, iar în serial au apărut rareori persoane de culoare. Alții au remarcat glumele considerate acum ca fiind homofobe sau transfobe.
Un co-creator al serialului și-a exprimat vinovăția pentru lipsa de diversitate a acestuia.
„Admiterea și acceptarea vinovăției nu este ușoară”, a declarat Marta Kauffman pentru Los Angeles Times. „Este dureros să te privești în oglindă. Mi-e rușine că nu am știut mai bine acum 25 de ani”.
Kauffman a declarat că a donat 4 milioane de dolari pentru a crea un program de catedră la Universitatea Brandeis, pentru a „sprijini un cercetător distins care se concentrează pe studiul popoarelor și culturilor din Africa și diaspora africană”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii