G4Media.ro

Jens Stoltenberg, despre conflictul diplomatic dintre Franța și SUA privind pactul AUKUS:…

Sursa foto: Nato.int

Jens Stoltenberg, despre conflictul diplomatic dintre Franța și SUA privind pactul AUKUS: Acest diferend nu trebuie să provoace o fractură în cadrul NATO

Diferendul dintre Paris şi Washington cu privire la parteneriatul strategic încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit nu trebuie să divizeze Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a avertizat joi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, informează AFP, citată de Agerpres.

„Înţeleg decepţia Franţei. Însă acest tip de diferend nu trebuie să provoace o fractură în cadrul Alianţei, nici să submineze forţa legăturii transatlantice”, a declarat Stoltenberg la Bruxelles, în timpul unei conferinţe de presă la finalul unei reuniuni cu consilierii de securitate ai celor 30 de ţări membre ale NATO.

„Problema a fost abordată în timpul reuniunii şi sunt convins că aliaţii vizaţi vor găsi mijloacele pentru a ajunge la un acord”, a adăugat Stoltenberg.

„În calitate de aliaţi, nu suntem mereu de acord asupra tuturor aspectelor, însă nu pierdem niciodată din vedere situaţia în ansamblul ei”, a insistat secretarul general al NATO.

„La ora când concurenţa mondială se intensifică, Europa şi America de Nord trebuie să continue să facă front comun împreună în cadrul NATO, pentru că provocările în domeniul securităţii cu care ne confruntăm sunt foarte mari pentru ca o ţară sau un continent să le poată face faţă singure”, a pledat Jens Stoltenberg.

„Reuniunea de astăzi a constituit o etapă importantă spre summitul NATO prevăzut să aibă loc la Madrid în 2022”, a estimat el. Summitul ar urma să aibă loc în primăvară.

Anunţul de parteneriat încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit, denumit AUKUS, a suscitat furia Franţei, pentru că acesta a zădărnicit un megacontract cu Australia pentru achiziţionarea de submarine franceze.

După această criză, preşedintele american Joe Biden şi cel francez Emmanuel Macron au avut o primă discuţie la telefon şi vor discuta din nou telefonic la mijlocul lui octombrie.

„Această criză pune în joc interesele tuturor europenilor referitor la funcţionarea alianţelor noastre şi angajamentul europenilor în Indo-Pacific”, a declarat o sursă diplomatică franceză, citată de AFP fără a-i dezvălui numele.

Sursa foto: Nato.int

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...