Jewish Journal: Filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” scoate la lumină o istorie românească urâtă

În octombrie 1941, armata română a colaborat cu naziştii omorând aproximativ 400.000 de evrei, romi şi alţi minoritari din Odessa, Ucraina şi din alte regiuni de pe Frontul de Est. Masacrul a fost iniţiat prin politica de curăţire etnică a dictatorului militar al României, mareşalul Ion Antonescu, care, cu câteva luni înainte, a declarat cu nreuşinare: „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

Împrumutând aceste cuvinte pentru titlul ultimului său film, regizorul Radu Jude scoate la lumină o perioadă respingătoare din trecutul României pe care mulţi ar prefera să o dea uitării, scrie Jweish Journal, citat de Rador.

„Se referă la un capitol întunecat al istoriei noastre şi, dacă el este ascuns şi nu prea comentat, asta înseamnă că acolo se acunde un lucru important”, a declarat Jude.

„A fost ca o răzbunare personală împotriva celor care ne-au învăţat o versiune naţionalistă a istoriei şi totodată un mod de a forţa trecutul şi prezentul să intre în dialog. România a fost aliată a Germaniei naziste şi s-a implicat în mod respingător în curăţirea etnică.

Acum, despre această parte a istoriei nu se vorbeşte prea mult sau este considerată ca ţinând de responsabilitatea Germaniei, ceea ce nu e corect. România nu a fost niciodată o ţară ocupată, ci un aliat – unul foarte zelos. Mulţi soldaţi români au murit degeaba într-un război care era o obsesie a mareşalului Antonescu, şi nu a lor”.

Filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a fost candidatul României la premiile Academiei Americane de Film (Oscar, n. red.) şi, în acest an, a obţinut premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional al Filmului de la Karlovy Vary, în Republica Cehă.

Filmul descrie eforturile unei tinere regizoare de teatru (Ioana Iacob) de a pune în scenă o reprezentare a masacrului din Odessa în pofida obiecţiilor unui oficial al oraşului (Alexandru Dabija), care ar prefera ca ea să înfăţişeze gloria militară a României. Disputele celor doi îi asigură filmului cele mai provocatoare scene.

Cercetările pregătitoare l-au făcut pe Jude să citească o serie de cărţi şi materiale de arhivă din procesele pentru crime de război la care soldaţii depuneau mărturii legate de ordinele prin care li s-a comandat să omoare civili. (Antonescu a fost judecat şi executat în 1946).

„Ca să intre în Uniunea Europeană, România a trebuit să-şi recunoască implicarea în holocaust”, a spus el. „Ne-a ajutat mult faptul că noi ne-am bazat toate datele pe un raport oficial al Comisiei Elie Wiesel”.

Jude s-a bucurat şi de ajutorul istoricului Adrian Cioflanca, expert în holocaustul românesc. „Este un film foarte dens, plin de citate şi de referiri la fapte reale, dar acestea nu sunt prea importante pentru a scoate în evidenţă esenţa (holocaustului)”, a spus el.

„Modul meu de abordare a fost unul oblic”, spune Jude. „Nu am încercat să înfăţişez trecutul, ci să fac un film despre problemele ridicate de reprezentarea trecutului şi a ororilor lui”. El a dorit „să sublinieze că ororile istoriei se transformă în nişte simple cuvinte, care nu pot spune nimic despre ceea ce s-a întâmplat de fapt”.

Problemele întâmpinate au fost diverse, de la obţinerea fondurilor până la criza de timp şi căldura excesivă, dar nimic nu a fost insurmontabil. „Am întâmpinat unele dificultăţi la filmările de la Muzeul Militar, dar, în cele din urmă, muzeul şi-a dat permisiunea şi chiar ne-a sprijinit”, a subliniat el.

Jude spune că, în opinia sa, rasismul împotriva romilor şi naţionalismul sunt mai puternice decât antisemitismul. „Alegerea dlui (Donald) Trump în America şi a altor lideri de extremă-dreaptă din Europa au amplificat oarecum toate aceste atitudini, spune el, adăugând că, „în Charlottesville (Virginia), capii tulburărilor au fost inspiraţi de fasciştii români ai anilor ’40”.

În prezent, Jude este implicat în postproducţia unui nou film intitulat „Uppercase Print”, care combină două naraţiuni inspirate din istoria română. „Una este povestea unui adolescent, Mugur Călinescu, care, în 1981, scria cu cretă pe ziduri mesaje împotriva regmului lui Nicolae Ceauşescu”, subliniază regizorul.

„Povestea lui este prezentată aşa cum apare ea în voluminosul dosar aflat în arhivele poliţiei secrete, cea care l-a urmărit, l-a arestat, l-a interogat şi, în cele din urmă, l-a distrus. Cealaltă naraţiune este versiunea oficială a României din acea vreme – un film care se află în arhiva televiziunii naţionale. Este un film de montaj, în stilul lui (Serghei) Eisenstein.

Sursa: Jewishjournal.com/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga/ Sursa Foto: Facebook/ Autor: Silviu Ghetie