Jihadiștii Boko Haram au ucis cinci angajați ai unor organizații umanitare după ce îi răpiseră în Nigeria în luna iunie
Cinci angajaţi ai unor organizaţii umanitare, între care un angajat al ONG-ului francez Acţiune împotriva Foamei (ACF), au fost ucişi de jihadiştii care îi răpiseră în nord-estul Nigeriei, regiune afectată de lupta împotriva grupării Boko Haram, a anunţat miercuri ACF, relatează AFP.
”Cu o tristeţe profundă, confirmăm asasinarea lui Ishaku Yakubu, un angajat al Acţiunii împotriva Foamei la baza Monguno, şi a altor patru angajaţi umanitari care au fost luaţi ostatici de un grup armat în nord-estul Nigeriei, statul Borno, la 8 iunie 2020”, a anunţat ACF într-un comunicat.
Un alt ONG, International Rescue Committee (IRC), a confirmat că unul dintre angajaţii săi a fost de asemenea ucis.
Angajaţii umanitari au apărut într-un videoclip, filmat probabil pe 21 iunie, în care explicau că au fost răpiţi de luptători afiliaţi grupului Statul Islamic în Africa de Vest (Iswap) în iunie.
Această facţiune a grupului jihadist Boko Haram atacă în mod constant angajaţi ai ONG-urilor locale şi internaţionale.
„Acest asasinat nejustificat reflectă imensa dificultate cu care se confruntă angajaţii umanitari independenţi şi imparţiali, precum şi violenţa la care suntem expuşi în fiecare zi pentru a ne îndeplini misiunea”, a subliniat ACF.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii