G4Media.ro

Jill Biden o întâlnește pe Carmen Iohannis/ Cele două, ambele profesoare, vor…

sursa foto: Freepik

Jill Biden o întâlnește pe Carmen Iohannis/ Cele două, ambele profesoare, vor vizita o școală din București care găzduiește elevi refugiaţi ucraineni

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, se întâlneşte sâmbătă, în a doua zi a vizitei la Bucureşti, cu soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, urmând ca împreună să viziteze o şcoală din Capitală unde vor discuta cu copii ucraineni şi români.

„Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Dr. Jill Biden, a revenit în România, unde va petrece o parte din weekendul de Ziua Mamei, alături de mame şi copii din  Ucraina, care au fost nevoiţi să fugă din ţara natală din cauza războiului lui Putin”, a anunţat Ambasada SUA la Bucureşti.

Conform aceleiaşi surse, sâmbătă, Dr. Biden se va întâlni cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, precum şi cu reprezentanţi ai agenţiilor ONU, ai ONG-urilor şi ai Guvernului României.

„Prima Doamnă Jill Biden va vizita şi o şcoală de stat care găzduieşte elevi refugiaţi ucraineni, pentru a discuta cu profesorii ucraineni şi români, elevii şi mamele din Ucraina”, a precizat reprezentanţa diplomatică.

Jill Biden va călători apoi la Bratislava, Slovacia, pentru a se întâlni cu personalul ambasadei SUA. Duminică, 8 mai, Prima Doamnă va merge la Kosice şi Vysne Nemecke, Slovacia, pentru a se întâlni cu refugiaţi, cu lucrători umanitari şi slovaci locali care sprijină familiile care au căutat refugiu în Slovacia în timpul acestei crize.
Luni, 9 mai, Prima Doamnă se va întâlni cu membri ai Guvernului Slovaciei înainte de a pleca în Statele Unite.

Vineri seară, Jill Biden le-a servit mâncare militarilor americani aflaţi la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Ulterior, ea a ajuns la Bucureşti, unde se va întâlni, sâmbătă, cu soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis.

Jill Biden a scris, vineri seară, pe Twitter că a ajuns în România şi că le va servi masa trupelor americane aflate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Ulterior, ea a postat un scurt videoclip în care poate fi văzută când pune mâncare într-o caserolă, la cantină. Videoclipul este însoţit de cuvintele „Food is love” („Mâncarea e iubire” – n.r.).

Food is love. pic.twitter.com/1yjBQL4wbH

— Jill Biden (@FLOTUS) May 6, 2022

După vizita de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, Prima Doamnă a SUA a ajuns la Bucureşti.

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a sosit în România, vineri, în cea de-a doua vizită oficială în ţara noastră. Prima vizită a avut loc în 2014, când s-a aflat în România alături de soţul ei, Joe Biden, la acea vreme vicepreşedinte al Statelor Unite.

sursa: News.ro, sursa foto: Freepik

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Da nu mai bine ravașitoarea lui iohannis o ducea pe jill biden sa discute cu victimele din dosarul colectiv, cu urmasii celor morți la revoluție sau cu victimele mineriadelor ? Sa afle si americanii in ce hal a adus iuda lider regional justitia din Romania, lăsând o la cheremul gaștii savonea corbu gradinaru netejoru richiteanu nastase. Sa vada ce partener de nadejde au in Romania, tara profund corupta si ruinata de psd pnl sub patronajul lui iuda lider regional.

    • Victimele de la colectiv? Vrei sa spui aia care s-au înghesuit de buna voie și nesiliți de nimeni într-un spațiu complet inadecvat ca sa urmărească un “moment artistic” cu votca și acum cer “Reparatii” de la stat ca le-a plăcut șprițul și distracția? Ce legătura au aia cu mineriadele sau cu revoluția? In tot delirul de mai sus ar trebui sa te înțelegi de ce aduc copii cu japca la școala sâmbăta? Ca sa facă parada in fata babaciunii bideu?

    • Plin de ret ard ati pe aici.

  2. Astora de mai sus le place doar de stapanul cracanat si de ibovnica lui de juma’ de tona: Sosoaskova

  3. Crăcănel e mulțumit, n-a reușit să aducă AUR la un scor nemaiîntâlnit, dar progeniturile lui nea Nelu s-au activat la momentul potrivit, cu ajutor nesperat primit de la un Terminator sosit din viitor . Adevărat, Terminatorul are bube-n cap și la sfârșit de mandat risca să fie legat…, mă rog, primadona risca un astfel de tratament, dar acesta nu reprezintă un argument în a te alia cu cineva pe care l-ai considerat duș manul permanent…
    Howgh!

  4. Sperăm că și-a pregătit rochia potrivită. Nu i-am mai văzut demult genunchii. Și că organizatorii nu au prevăzut un program prea obositor, pupăză nu prea are antrenament pentru asemenea acțiuni.

  5. @dr. No aka foraibar
    Esti doar un postac trist si fara viata.