G4Media.ro

JO 2020: Primele cazuri de COVID printre sportivii din satul olimpic

Sursa foto: Tokyo 2020 / Facebook

JO 2020: Primele cazuri de COVID printre sportivii din satul olimpic

Primele două cazuri de sportivi pozitivi la Covid-19 au fost înregistrate printre locuitorii satului olimpic, au anunţat duminică organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august), fiind descoperit şi un al treilea sportiv bolnav care nu era cazat în sat, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Nu au fost precizate naţionalităţile şi disciplinele practicate de aceşti sportivi. De la sosirea delegaţiilor, patru
sportivi au fost testaţi pozitiv la Covid, a precizat Tokyo-2020, care va comunica în fiecare zi bilanţul testelor efectuate de sportivi, membri ai staff-urilor şi oficiali acreditaţi la Jocuri.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a confirmat că unul dintre membri, sud-coreeanul Seung Min Ryu, a fost testat pozitiv la sosirea în arhipelag. Marţi şi miercuri, cei 102 membri ai CIO se vor reuni în capitala Japoniei pentru adunarea generală a organizaţiei.

Sâmbătă, organizatorii au anunţat primul caz în satul olimpic, însă nu era vorba de un sportiv, potrivit bilanţului actualizat duminică.

Satul olimpic poate primi 17.000 de persoane, însă aici nu vor locui în acelaşi moment decât cel mult 6.700 de persoane, către mijlocul Jocurilor, la începutul lui august, a calculat CIO.

Cu cinci zile înainte de deschiderea JO, cazurile s-au înmulţit, rămânând însă marginale în raport cu numărul
total al participanţilor la acest eveniment planetar.

Sâmbătă, preşedintele CIO, Thomas Bach, a indicat că, printre cei 15.000 de sportivi, membri ai delegaţiilor olimpice şi ziarişti sosiţi în Japonia după 1 iulie, au fost testate pozitiv 15 persoane, adică un „procent foarte mic” de 0,1%.

JO de la Tokyo au fost amânate un an din cauza pandemiei, iar în Japonia au fost instituite măsuri sanitare stricte.

Aproape toate probele JO vor avea loc cu porţile închise, iar zecile de mii de participanţi vor fi supuşi unor restricţii draconice din cauza riscurilor sanitare.

Aceste „contramăsuri” nu sunt suficiente pentru a linişti populaţia Japoniei, în condiţiile în care Tokyo a înregistrat sâmbătă 1.410 noi cazuri pozitive, cel mai mare număr zilnic din luna ianuarie.

Sursa foto: Tokyo 2020 / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. nimic nu-i mai dur decat covrigul la atlet sau la tanar