G4Media.ro

BREAKING Aur pentru România la canotaj. Cornea Andrei și Enache Florin au…

Facebook/Comitetul Olimpic și Sportiv Român

BREAKING Aur pentru România la canotaj. Cornea Andrei și Enache Florin au câștigat finala de dublu vâsle masculin / Enache Florin: Știam că putem să reușim, dar nu am vrut să mă afirm înainte

Cornea Andrei și Florin Enache au câștigat joi aurul olimpic la proba de dublu vâsle masculin cu timpul de 6:12.58, după ce s-au calificat în finală de pe ultimul loc. Team Romania numără în acest moment 4 medalii în palmares la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Echipajul tricolorilor a condus cursa o mare parte din timp și s-a văzut foarte puțin timp în spatele Olandei, care nu a reușit să-și păstreze poziția și atacul pe final al campionilor europeni, Cornea Andrei și Enache Marian, i-a detronat. Țările de Jos au luat argintul cu 6:13.92, iar Irlanda a câștigat bronzul cu 6:15.17.

„Suntem zeii apelor în proba de dublu vâsle masculin. Prima medalie de aur în această probă, dacă nu mă înşel. Sunt foarte bucuros că am reușit să scriem din nou istorie eu cu Andrei. Știam că putem să reușim, dar nu am vrut să mă afirm înainte. În 4 zile este ziua mea de naştere şi este cel mai frumos cadou pe care mi-l puteam face vreodată”, a declarat Florin Enache după aurul cucerit.

„De asta ne-am antrenat și am reușit”, a mai adăugat acesta. Enache a participat şi la JO de la Tokyo, tot la dublu vâsle, clasându-se pe locul 9.

„Toată România se uită la noi. Nu putem face nimic mai mult decât ce am învăţat la antrenamente. Am tras 1000 de curse, n-am murit, n-am crăpat de asta ne-am antrenat şi am reuşit. Mă bucur că am deschis concursul noi, cu imnul României, este cea mai mare bucurie din viaţa mea”, a completat Florin.

„Nu, nu am cuvinte, am scris istorie alături de Florin. Am plecat cu ideea că poziționați pe culoarul unu, dacă nu mă înşel, am câştigat şi la europene. Ieri, când am văzut că ne-a pus pe unu şi avem culoarul unu, am zis că na, nu se poate altfel în afară de culoarul unu, să-mi dea locul unu. N-am cuvinte”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a asistat la cursele de la Paris, alături de Ion Țiriac și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu. Președinta ANS a scris pe Facebook că ceea ce au făcut cei doi campioni a fost „Sen-za-ți-o-nal”.

România are acum patru medalii la JO 2024, două de aur, una câştigată de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, una obţinută de Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, şi una de bronz, obţinută de David Popovici la 100 metri liber.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Felicitari! 👏

  2. Fosta canotoare, eleva a d lui Gioga Nicolae sunt alături de canotorii romani! Felicitări și bafta în continuare!

  3. Bravo baieti!

    Dar… bravo si fetelor de la vâsle x2! Un argint cat un aur! Ati luptat pana la capat si ati aratat ca sunteti campioane de foarte mare clasa! Bravo bravo bravo!