Jocurile Olimpice de la Paris se încheie duminică seară. Mihaela Cambei va fi pordrapelul României la ceremonia de închidere
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, cea de-a 33-a ediţie a jocurilor de vară, are loc duminică, pe Stade de France, între orele 22:00 şi 00:15, şi va fi transmisă în direct de TVR1 şi TVR Sport. Portdrapelul delegaţiei României va fi Mihaela Cambei, transmite News.ro.
Timp de două săptămâni, peste 10.500 de sportivi au luptat pentru gloria olimpică. Următoarea ediţia a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc în 2028, la Los Angeles.
Ceremonia va celebra finalul celor 17 zile de competiţie istorică din capitala Franţei, combinând atmosfera de sărbătoare cu solemnitatea transferului oficial al Jocurilor Olimpice Paris 2024 către următoarea gazdă, Los Angeles 2028.
Cu această ocazie, Stade de France va fi transformat într-o sală de concerte gigantică. O parte a spectacolului se va desfăşura în aer, în timp ce decorurile gigantice, costumele şi efectele de iluminare spectaculoase vor duce spectatorii într-o călătorie în timp, atât în trecut, cât şi în viitor.
În cadrul spectacolului va fi adus un omagiu publicului, dar şi voluntarilor şi sportivilor, peste 100 de dansatori, acrobaţi, artişti de circ şi sute de muzicieni fiind implicaţi în ceremonie. Printre celebrităţile care vor fi prezente se pare că se află Tom Cruise, iar Red Hot Chili Peppers, Billie Eilish şi Snoop Dogg vor cânta în timpul ceremoniei, anunţă ANS.
Va exista şi un moment înregistrat, de 30 de minute, care va combina opera şi teatrul, o distopie – o lume imaginară, o proiecţie în viitor, cu un personaj interstelar care va însufleţi vestigiile pe care le găseşte vizitând Pământul, aşa cum a însufleţit Pierre de Coubertin Jocurile Olimpice antice, la sfârşitul secolului XIX.
Pe lângă secţiunea artistică unică, ceremonia de închidere va include şi elemente tradiţionale, printre care:
Parada sportivilor
– Omagiu adus celor 45.000 de voluntari
– Festivitatea de premiere pentru maratonul feminin
– Stingerea flăcării olimpice
– Proclamarea sfârşitului Jocurilor Olimpice, făcută de preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach
– Predarea drapelului olimpic de la Anne Hidalgo către Karen Bass – primarii din Paris şi Los Angeles.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank