G4Media.ro

Jocurile Olimpice: Larisa Iordache s-a retras înainte cu câteva minute de finala…

sursa foto: COSR/ Cristian Nistor

Jocurile Olimpice: Larisa Iordache s-a retras înainte cu câteva minute de finala la bârnă din cauza problemelor la gleznă

Larisa Iordache s-a retras înainte cu câteva minute de finala la bârnă din cauza problemelor la gleznă, a anunțat, marți, Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Gimnasta riscă să se accidenteze: ”A încercat la încălzire câteva mişcări dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiţii”, a transmis Comitetul:

  • „Fără Larisa Iordache în finală olimpică! Problemele de la gleznă o împiedică pe Larisa să concureze azi. A încercat la încălzire câteva mişcări dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiţii. Toţi suntem lângă ea! Capul sus, Larisa! Ştim că în condiţii normale ai fi luptat, ai fi arătat cât de frumoasă e gimnastica ta”, a anunţat COSR.

Context

Presa americană i-a dedicat, în luna iulie, un amplu articol gimnastei Larisa Iordache, înainte de calificarea în finală, și face o trecere în revistă a măririi și căderii gimnasticii românești. Redăm mai jos integral articolul din The New York Times.

”În octombrie 2014, un videoclip cu gimnasta româncă Larisa Iordache devenise viral. O ferise pe Simone Biles de înțepătura unei albine.

Se aflau amândouă pe podiumul campionatelor mondiale de gimnastică din China pentru a-și primi medaliile – una de aur, pentru Biles, și una de argint pentru Iordache – când o albină a ieșit bâzâind din buchetul lui Biles. Iordache i-a arătat-o. Țipând, Biles a aruncat buchetul pe jos și a fugit spre Iordache, părând să îi ceară să o apere. Albina s-a îndepărtat.

Dar videoclipul, care fusese vizionat de peste 3 milioane de ori, a relevat ceva mai mult decât o scenă nostimă. Imaginile au captat ceea ce rămâne încă, la șapte ani distanță, cea mai mare șansă a vreunei gimnaste de a o învinge pe Biles la o competiție internațională de importanță mondială.

Iordache, în vârstă de 18 ani și purtând aproape singură pe umeri tradiția atât de cunoscută pe vremuri a gimnasticii românești, oferise în ziua aceea o prestație remarcabilă – una care ar fi putut deschide o nouă eră.

Existase speranța ca ea să o învingă pe Biles în anul următor, respectiv, în 2015. Fiind cea mai talentată gimnastă din generația sa, obiectivul părea îndreptățit.

În schimb, ea și-a petrecut restul deceniului accidentându-se în fiecare moment mai important. Biles a devenit de neînvins. Și chiar anul trecut, se părea că performanțele în gimnastică ale Larisei Iordache se opriseră pe podiumul de la Nanning, îm China, la 0,466 puncte de medalia de aur.

Ultima româncă

Înaintea apariției lui Biles, Nadia Comăneci rămăsese termenul de comparație cu care era măsurată cea mai bună performanță – un obicei care nu se pierduse în cazul Larisei Iordache, pe care presa românească o numea ‘noua Nadia’ chiar și înainte de a fi împlinit vârsta necesară ca să poaată concura la nivel internațional.

Comentând transmisiunile canalului NBC din 2014, de la Campionatul Mondial, Nastia Lukin, o campioană olimpică din 2006, spunea că Iordache ar fi declarat: “Deși mă simt flatată să fiu comparată cu ea, eu sunt Larisa și vreau să fiu eu însămi”.

S-a dovedit ulterior că se pretindea prea mult. Performanța lui Comăneci la Olimpiada de Vară de la Montreal, din 1976 – unde ea a devenit prima gimnastă care a primit nota 10 la vreo olimpiadă, repetând performanța de încă șase ori până la ceremonia de închidere a competiției – o făcea să devină prima vedetă româncă apărută după patru decenii. Pe vremea aceea, Iordache obținuse o medalie de argint în 2014 și era clar că ea ar putea rămâne ultima.

Gimnastica românească a decăzut treptat, după care a dispărut brusc. Programele sale de dezvoltare au devenit mai slabe, iar mai marii federației au început să nu mai producă tineri gimnaști promițători, ceea ce i-a făcut pe unii să părăsească echipa în momentul când antrenorii veterani au preferat să iasă pur și simplu la pensie în loc să investească într-o nouă generație. În momentul când veteranii s-au retras definitiv, nu mai era nimeni care să îi înlocuiască.

Cum programul a decăzut dispărând cu totul din vizor, Larisei Iordache i-a revenit sarcina de a salva aparențele.

În clasamentul pe echipe de la Campionatul Mondial din 2014, România s-a clasat pe locul al patrulea, continuând astfel o tradiție încă neegalată. 40 de ani în care a ocupat locul 4 la toate campionatele mondiale. Dar fără Iordache, țara s-ar fi putut clasa în cel mai bun caz pe locul 8.

În anul următor, fațada s-a năruit. La Campioantul Mondial din 2015, România a terminat pe locul 13 și, pentru prima oară începând din 1968, echipa sa de gimnastică nu s-a mai calificat la olimpiade. Decâderea era atât de completă, încât Iordache, care a câștigat totuși o medalie de bronz la o finală din 2015, a primit cele mai mari note din echipă la trei din patru competiții, deși căzuse de două ori. Ulterior, la plecarea echipei, ea și-a cerut scuze, izbucnind în lacrimi.

Cu câțiva ani înainte, pe când avea 16 ani, la campionatele de la Londra din 2012, se sperase ca Iordache să concureze pentru o medalie de aur la bârnă și la sol.

Numai că, ulterior, ea a suferit o fasceită plantară la piciorul stâng și nu se mai știa nici măcar dacă va mai putea concura la toate aparatele. A terminat pe locul 9, s-a clasat pe locul 6 laabârnă și nu s-a calificat în finala de la sol.

“E foarte, foarte greu”, le-a declarat la vremea aceea reporterilor Mariana Bitang, antrenoarea principală a echipei. “Ea era cea mai importantă membră a echipei”.

Pentru Iordache, asta părea să devină o obișnuință: mari așteptări, după care, accidentări în momentul nepotrivit. Avusese succes în competțiile naționale și internaționale, câștigând la Campionatele Europene mai multe medalii decât oricare altă gimnasstă, cu excepția Svetlanei Horkina, tripla campioană olimpică din Rusia. Dar mereu și mereu, titlurile mondiale o ocoleau.

După eșecurile din 2015, România avea o nouă șansă să-și califice echipa la Rio, cu ocazia competiției-test din aprilie 2016, dinaintea Olimpiadei. Dar un deget rupt a ținut-o acasă pe Iordache or, fără ea, echipa s-a clasat penultima. Cea mai bine clasată membră a echipei a ocupat locul 24.

Cum Iordache era încă în recuperare după degetul rupt, după o entorsă suferită cu câteva luni mai târziu și după o rană la genunchi, ulterior, Federațiaa Română de Gimnastciă a desemnat-o pe Cătălina Ponor – de cinci ori medaliată olimpică între 2004 – 2012 – pentru un loc de frunte la Rio.
La 20 de ani și slăbită după atâtea accidentări, Iordache s-ar fi putut retrage.
Dar nu a făcut-o.

“În sufletul meu, dorința, de a-mi dovedi mie însămi că sunt mai bună decât cred, nu a pierit niciodată”, a scris ea într-un mesaj email din această lună, adăugând că simțea că trebuie să continue spre binele colegelor din echipă. “Așa că n-am lăsat gândurile negre să mă copleșeasscă și m-am ridicat de jos de fiecare dată”.

Triumf și tragedie

Iordache a dominat în mai multe competiții din 2017, câștigând medalii la Cupa Mondială și învingându-și cu peste 5 puncte avans adversarele de la campionatele române de gimnastică. Și, cum Biles făcuse o pauză după olimpiadă, ea devenise favorită pentru medaalii în copetițiile de nivel mondial.

Ea știa, adversarele sale știau, la fel ca și admiratorii săi că asta ar fi cea mai mare șansă pe care ar putea-o avea vreodată.

În prima zi a Campionatelor Mondiale din 2017, ea a fost prezentată în fața mulțimii din Montreal, acolo unde Comăneci marcase un moment istoric cu 41 de ani înainte. Undeva în mulțime, se afla însăși (Nadia) Comăneci, venită să o încurajeze.

Nu a fost nimic, nici măcar o adevărată căzătură, dar, în momentul când și-a luat avânt, ceva a trosnit. Iordache a căzut pe saltea.

“În momentul acela, am simțit ca și cum toată munca mea și a antrenorilor mei ar fi dispărut într-o secundă”, scrie ea în mesajul de email.

Suferința ei a apărut pe toate ecranele sălii, în timp ce ea era scoasă de-acolo, plângând pe umărul antrenorului ei. S-a dovedit a fi o ruptură a tendonului lui Ahile, iar refacerea lui necesita trei operații.

Una după alta, șansele calificării la olimpiade au trecut. Ar fi putut concura la campionatele mondiale din 2019, unde s-ar fi putut califica printre cele 32 de concurente, Ar fi putut concura și în seriile pentru Cupa Mondială, dar, în 2020, era prea târziu și pentru așa ceva.

În octombrie 2020, la trei ani după ce-și rupsese tendonul lui Ahile, testul de coronavirus i-a ieșit pozitiv. Simptomele erau ușoare, dar programul ei de antrenament a trebuit din nou schimbat.

În noiembrie, parțial întremată, ea a participat la campionatele naționale de gimnastică din România. Campionatul European de la Basel, în Elveția, se apropia, iar pentru Tokyo mai erau libere numai două locuri.

Pe data de 21 aprilie, în dimineața concursului, s-a trezit cu o durere abdominală atât de severă, încât de-abia dacă se mai putea ține pe picioare. Medicii au sfătuit-o să se retragă din concurs și să meargă la un spital de urgență, dar Larisa a refuzat.

“Am făcut totul pe răspunderea mea, pentru că nu puteam renunța”, spune ea. “M-am ridicat, m-am încălzit, mă obișnuisem puțin cu durerea și eram concentrată. Ai doar câte un exercițiu de făcut la fiecare probă, poți să reziști. Ai trecut prin atâtea ca să ajungi aici și nu-ți poți permite să renunți!“
În mediile de socializare, ea a minimalizat afecțiunea, spunând că este doar o ‘febră ușoară’. Dar, în mesajul de email, ea mărturisea că era în agonie.

Trecând peste ceea ce s-a dovedit ulterior o infecție la rinichi, ea a reușit să se califice la Olimpiadă. Comăneci povestește că medicii o sfătuiseră să nu concureze la proba de la bară.

S-a întors acasă “fără să fi adus vreo medalie”, după cum a scris ea în românește, “dar lucrul cel mai important, pe care am să-l țin minte toată viața, este că nimic nu e imposibil dacă îți dorești ceva cu adevărat”.

Dar se pare că, dacă ești Larisa Iordache, suferințele continuă să apară.

Miercuri, Federația Română de Gimnastică a anunțat că, din cauza unei afecțiuni la o încheietură, ea nu va putea concura la toate probele de la Tokyo, evoluând numai la bară, specialitatea ei.

A avut mereu șansa de a putea câștiga o medalie olimpică. Acum este însă singura șansă, o șansă pe care și-o va asuma, umbrită fiind de cea mai mare pierdere din lume.

Când, duminică, în jurul orei 2 noaptea, (Larisa) Iordache , acum în vârstă de 25 de ani, va intra în arena competiției din Tokyo, o susținătoare va lipsi de la eveniment: mama sa, decedată cu patru săptămâni înaintea ceremoniei de deschidere.

sursa foto: COSR/ Cristian Nistor

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Cum si a anuntat americanca ieri participarea in finala dupa ce se retrasese de la toate aparatele datorita presiunii a apucat o glezna pe Larisa noastra…incet incet se intorc toti cu Palma n fund de la Tokio…dar la dat din gura suntem cei mai Tari…a la Catu toata Romania…

    • Nici macar la dat din gura . :)) Nu ti-ar fi rusine sa comentezi … Kinder Bueno toata ziua.

    • Una care nu e in stare sa faca nici macar 3 flotari, comenteaza la adresa unei medaliate la Olimpiada. Neam prost si inutil..

    • Glezna aia care nu i-a trecut de acum o săptămână, când a apucat-o prima data…

    • Cineva-ule, o entorsa nu trece intr-o saptamana.

    • Ioane, asta ziceam și eu, dar ironic putin. Ii răspundeam lui Una, care zice ca a apucat-o brusc ieri.

    • Nu ziceam ca a apucat o ieri…glezna este problematica de o saotamana, ok…s a retras cand a reintrat americanca ieri in Joc si si a dat seama ca nu mai are nicio Sansa…

  2. Sa manance mai multe verdeturi(in special pt. magneziu).
    Gimnastica te rupe, iei o medalie, in 20 de ani nu mai stie nimeni de tine(cum bine ziceau niste insi p’aci).

  3. Bravo polițista lu’ tata, felicitări! Nu i nimic oricum ești o campioană.

  4. Traiesc din amintiri, cu speranta ca lotul de aur al gimnasticii romanesti va renaste!Saritura „Amanar”, „Dragulescu”, „Silivas”, „Grigorescu”, „Popa” ETC -toate omologate international la nivel de ramura de sport…vor RAMANE si vor constitui un reper pentru noua generatie care va fi descoperita de un nou BELU si BITANG!Totodata, gimnastica s-a dezvoltat din „pepiniera” proprie, din seva pooorului si nu am importat pe nimeni pentru fala si mandrie, valorile aratand gena si puterea noastra!

    • Ar trebui facute niste documentare zdravene legate de ce zici … Nu prea ne promovam si nu cred ca i-ar durea pe cei de la Netflix sa hosteze si niste „Romania” …