Jocurile Olimpice: Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finala la sărituri
Sportivul român Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finala de la sărituri, sâmbătă, după încheierea concursului masculin de calificare la gimnastică artistică, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, transmite Agerpres.
Drăgulescu (40 ani), vicecampion olimpic la Atena, în 2004, la sol, a încheiat pe locul 16 calificările la acest aparat, cu o medie de 13,999 puncte, după sărituri de 13,466, respectiv 14,533. Drăgulescu mai are două medalii olimpice în palmares, ambele de bronz, câştigate tot la Atena, cu echipa şi la sărituri.
Ultimul care a prins finala a fost turcul Ahmet Onder (locul 8), cu 14,466 puncte. Cea mai bună medie a avut-o sud-coreeanul Jeahwan Shin, cu 14,866 puncte, urmat de armeanul Artur Davtian, tot cu 14,866.
”Am fost foarte aproape să reuşesc prima săritură în picioare! Nu îmi pare rău că am mai încercat încă o dată, sunt doar recunoscător. De aici de la Tokyo, vă îmbrăţişăm eu şi antrenorul meu Stefan Gal (Ciobi), şi mulţumim tuturor pentru suport şi pentru gândurile frumoase. PS: îi vom urmări mai departe pe colegii noştri şi le vom ţine pumnii strânşi”, a scris Drăgulescu pe reţelele de socializare după evoluţia sa din prima subdiviziune, conştient că nu are şanse de a prinde finala.
Marian Drăgulescu, fost campion mondial şi european, anunţase anterior că se retrage din activitate după aceste Jocuri Olimpice.
Duminică este programat concursul feminin de calificare, în care vor evolua Larisa Iordache (bârnă) şi Maria Holbură (individual compus).
sursa foto: Facebook\ Marian Drăgulescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.