G4Media.ro

Joe Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom în ultima ceremonie de…

Sursa foto: Yuri Gripas / Pool via CNP / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Joe Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom în ultima ceremonie de Ziua Recunoştinţei din mandatul său

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a graţiat luni pe Peach şi Blossom, doi curcani albi care nu vor mai fi gătiţi pentru masa de Ziua Recunoştinţei, tradiţie anuală care a marcat de asemenea debutul evenimentelor prilejuite de ultimele sărbători ale preşedintelui democrat la Casa Albă, informează Reuters.

Curcanii graţiaţi anul acesta poartă numele florii statului Delaware, floarea de piersic („peach blossom” în engleză, n.red), care simbolizează rezilienţa, a spus Biden, fost senator de Delaware, în faţa unei mulţimi de circa 2.500 de persoane, pe peluza sudică a Casei Albe, în timp ce unul dintre curcani se auzea pe fundal.

”Evenimentul marchează startul oficial al sezonului sărbătorilor aici, în Washington. E de asemenea ultimul prilej când vă vorbesc aici în calitate de preşedinte în acest sezon şi când îmi exprim mulţumirea şi recunoştinţa. Vă spun aşadar – a fost cea mai mare onoare din viaţa mea, sunt profund recunoscător”, a declarat Biden.

Peach cântăreşte 19 kilograme, îi place mâncarea gătită, crochetele din cartofi şi visează să vadă Aurora boreală, iar Blossom cântăreşte 18 kilograme şi-i place să mănânce bucăţele de brânză şi să se uite la meciuri de box, a glumit Biden.

Tradiţia graţierii curcanilor îşi are originea în vremea administraţiei Harry Truman, în 1947. În mod oficial, această ceremonie a început în 1989 la Casa Albă, când preşedintele în exerciţiu la acea vreme, George H.W. Bush, a oferit prima graţiere prezidenţială oficială.

Milioane de curcani vor fi pregătiţi la cuptor pentru masa de Ziua Recunoştinţei pe întreg teritoriul Satelor Unite joi, garnisiţi cu sos şi serviţi alături de alte preparate festive precum umplutură, cartofi, sos de merişoare, fasole verde.

Pe agenda de luni a lui Joe Biden se mai află o deplasare în cartierul Staten Island din New York pentru a participa la evenimentul ”Friendsgiving”, alături de militari ai Pazei de Coastă a Statelor Unite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.