G4Media.ro

Joe Biden atacă Rusia și China după summitul G20: „Nu sunt prezente”…

sursa foto: Facebook\ The White House

Joe Biden atacă Rusia și China după summitul G20: „Nu sunt prezente” când vine vorba de „a-și asuma angajamente în lupta împotriva modificărilor climatice” / „Eu, personal, consider acest lucru dezamăgitor”

Preşedintele american Joe Biden se declară „dezamăgit” de lipsa angajamentelor Chinei şi Rusiei în lupta împotriva încălzirii globale la summitul G20, care s-a încheiat duminică, la Roma, cu ambiţii modeste, relatează AFP, citată de News.ro.

„Rusia şi China nu sunt prezente” atunci când este vorba despre „a-şi asuma angajamente în lupta împotriva modificărilor climatice”, a atacat Joe Biden într-o conferinţă de presă, la finalul sumitului, la care preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au participat prin videoconferinţă.

„Eu, personal, consider acest lucru dezamăgitor”, a declarat el, crticând, de asemenea, Arabia Saudită şi apreciind că celelalte mari economii din cadrul G20 „şi-au asumat angajamente la toate nivelurile”.

Aceste angajamente au fost luate de către liderii G20 numai la timp pentru summitul ONU pe tema modificărilor climatice (COP26) – care a început duminică, la Glasgow -, printr-un comunicat consensual, însă obiectivele lor nu răspund urgenţei climatice.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a anunţat că a plecat de la Roma cu „speranţe dezamăgite”, iar premierul britanic Boris Johnson, care recunoaşte unele progrese, a apreciat că „nu este suficient”.

Declaraţia de la Roma merge uşor mai departe decât Acordul de la Paris din 2015 de luptă împotriva modificărilor climatice în privinţa obiectivului limitării încălzirii globale la +1,5°C faţă de perioada preindustrială, printr-un angajament de a nu mai subvenţiona centrale pe cărbune în străinătate.

Însă nu se angajează la o dată clară a renunţării la cărbune sau la energiile fosile şi nici a neutralităţii carbonului, G20 evocând în acest sens un orizont undeva la „mijlocul secolului”.

China şi Rusia, de exemplu, şi-au dat ca termen 2060 pentru a atinge aceste obiective, iar Italia şi Statele Unite, între alţi, au pledat în favoarea lui 2050 sau mai devreme.

„În vederea rezolvării problemei încălzirii globale, nu este de ajuns să se reducă pur şi simplu emisiile. Trebuie să crească absorbţia gazelor cu efect de seră. Rusia, la fel ca alte ţări, are posbilităţi colosale să facă acest lucru. Este vorba despre potenţialul de absorbţie al pădurilor, al terenurilor agricole, ale mărilor şi mlaştinilor”, le-a spus Vladimir Putin omologilor săi online.

Xi Jinping a pledat, la rândul său, pentru „principiul responsabilităţii comune, dar diferenţiate” în lupta împotriva încălzirii globale.

„Am făcut progrese semnificative şi trebuie să facem şi mai mult”, a recunoscut Joe Biden.

Însă „va trebui să ne uităm să vedem ce nu face China, ce nu face Rusia şi ce nu face Arabia Saudită”, a atacat preşedintele american.

Sursa foto: Facebook\ The White House

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Vaaai raman ecomarxistii fara sprijin.

    • China si Rusia pot cere SUA, Europei, Canadei sa circule mai putin, mai rar cu avioanele si sa isi construiasca cai ferate de mare viteza (minim 2500 km/h). Mai ales ca au bani.

  2. Întreaga lume va muri din cauza schimbărilor climatice, nimeni nu are de câştigat din asta. Dar explică-le proştilor, dacă poţi. Ei le ştiu pe toate, de asta merge România aşa „bine”.

  3. Romania este o tara mica care polueaza, pe cap de locuitor, mai putin decat media planetara. Romania nu poate sa faca nimic relevant. E ca si cum ai vrea sa indrepti invatamantului concentrandu-te pe premianti.

  4. Cine e Dementia Joe Biden? Un mos senil , care habar n-are ce e cu el,mosul senil e abuzat de papusarii lui Biden e un caz clar de abuz asupra batranilor senili.Pai Putin si Xi isi pun capul cu marionete gen Biden???

  5. Partidul comunist, dincolo de orice realitate.

  6. Cel mai bine se vand povestile. Biblia ne spune sa ne sacrificam azi pentru viata de apoi de maine. Ecomarxismul a adaptat ideea la ceva mai pamantean, dar pe acelasi schelet ideologic.

  7. Practic Vladimir, Xi si Arabia Saudita se pisa pe Biden si pe Europa!
    Dupa cum spunea cineva mai sus, e de ajuns sa inchida robinetele….

  8. Tot aud treabă cu conversia la energia verde, încălzire globală, continent verde, etc. Dacă Europa devine un continent verde și restul continentelor nu, atunci cum se va proteja Europa, va pune paravane să nu intre aerul viciat, întreb și eu. O altă problemă cu care ne aburesc este pana generală de curent, fără a recunoaște că de fapt eliminarea energiei electrice termo a produs un deficit care nu poate fi acoperit de solare și eoliene.

  9. Angajamente la aranjamente? Păi ăia sînt proști să mai pună botul la termitele americane?

  10. Hahaha, „galbejitilor” nu le place comunismul asta de stil nou, ei vor tot pe clasic.

  11. SUA cel mai agresiv stat ,ia sa nu mai facă războaie in lume ,sa nu mai producă atâta armament și muniții și să vezi că poluarea se va reduce în mod semnificativ.Bugetul anual al armatei SUA este de peste 750 miliarde ,dolari al Chinei 340 miliarde iar al Rusiei 48 miliarde dolari, cine poluează mai mult ? Sa se reducă aceste bugete și după aceea va scădea poluarea.