Joe Biden condamnă legea „radicală” din statul american Texas și promite să apere dreptul femeilor la avort
Preşedintele american Joe Biden a denunțat vehement legea „radicală” extrem de restrictivă față de avort care a intrat în vigoare în statul american Texas și a promis să apere dreptul femeilor la avort, potrivit AFP, citată de News.ro.
„Această lege radicală este o încălcare flagrantă a dreptului constituţional recunoscut prin hotărârea Roe v. Wade”, denunţă Biden într-un comunicat, referindu-se la hotărârea Curţii Supreme din 1973 care a instaurat dreptul la avort în Statele Unite.
„Vom proteja şi apăra acest drept (…). Guvernul meu este foarte ataşat de acest lucru”, a dat asigurări președintele american.
Legea texană, atacată în recurs la Curtea Supremă în regim de urgență, interzice avortul încă de la primele bătăi de inimă ale embrionului, adică în cea de a şasea săptămână de sarcină, inclusiv în caz de incest şi viol.
Legea încredinţează în mod exclusiv cetăţenilor grija respectării prevederilor textului, dându-le posibilitatea să dea în judecată orice persoană sau organizaţie care ajută femei să avorteze după acest termen.
Actul normativ „va complica foarte mult accesul femeilor la îngrijiri de sănătate de care au nevoie, mai ales în comunităţile de culoare sau sărace”, a afirmat Joe Biden.
„În mod scandalos, ea deleagă unor cetăţeni privaţi urmărirea judiciară a celor care ar putea ajuta” femeile să avorteze, a denunţat liderul de la Casa Albă.
Sursa foto: Facebook / The White House
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii