G4Media.ro

Joe Biden confundă de două ori Gaza cu Ucraina în timp ce…

Sursa foto: Jim WATSON / AFP

Joe Biden confundă de două ori Gaza cu Ucraina în timp ce anunță parașutarea de ajutoare umanitare americane

Președintele Joe Biden a confundat de două ori Gaza cu Ucraina, în timp ce a anunțat că SUA vor furniza ajutorul umanitar de care are nevoie disperată teritoriul palestinian devastat de război, transmite Sky News.

Biden, în vârstă de 81 de ani, a confirmat vineri că asistența umanitară va fi parașutată în Gaza – la o zi după ce Ministerul Sănătății, condus de Hamas, a declarat că 30.000 de palestinieni au murit de la începutul războiului, în octombrie anul trecut.

„În zilele următoare, ne vom alătura prietenilor noștri din Iordania și altora care oferă parașutări aeriene de alimente și provizii suplimentare”, a declarat președintele, adăugând că SUA vor „căuta să deschidă alte căi de intrare, inclusiv, eventual, un coridor maritim”.

Dar Biden s-a referit de două ori, din greșeală, la parașutările aeriene pentru a ajuta Ucraina, ceea ce i-a determinat pe oficialii Casei Albe să clarifice faptul că, de fapt, vorbea despre Gaza.

Video, mai jos:

 


 


 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nu inteleg de ce SUA se limiteaza doar la Biden si Trump. Nu gasesc un presedinte mai tanar, mai dinamic?

  2. e suspect ca doctori aia l-au declarat apt. se vede ca omu numai e capabil mintal . e prea batran . pai asta uita cine e contracandidatul lui

  3. Subscriu! Cum draq s-a ajuns la astia doi? Daca nu candida contra lui Trump,Biden care era destul de senil si la inceputul mandatului ,nu ar fi avut nicio sansa.Dar macar Biden e pus doar in vitrina in timp ce altii se ocupa de Sua,pe cand diliul de Trump e incotrolabil. In contextul geopolitic actual republicanii nu au gasit pe altcineva(totusi Trump a incercat sa tina puterea cu forta in cea mai importanta denocratie a lumii,acum 20-30 de ani era condamnat la 150 de ani de inchisoare)??!!!

  4. sa-l treaca pe tratament ca asta uita ce face acum un minut