G4Media.ro

Joe Biden crede că Statele Unite „nu vor cunoaște recesiunea”

Sursa foto: Flickr / The White House

Joe Biden crede că Statele Unite „nu vor cunoaște recesiunea”

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că ţara sa nu va cunoaşte recesiunea, deşi cifrele de creştere care vor fi publicate la sfârşitul acestei săptămâni ar putea arăta că economia s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Cred că nu vom avea recesiune”, a declarat el jurnaliştilor.

Citând cifrele puternice de ocupare a forţei de muncă, preşedintele a spus că speră într-o aterizare uşoară, în care ţara „va trece de la această creştere rapidă la o creştere stabilă”.

De asemenea, secretara Trezoreriei, Janet Yellen, şi-a exprimat optimismul că Statele Unite vor reuşi să evite o recesiune în următoarele luni, datorită stării de sănătate a pieţei muncii şi a consumului.

O încetinire economică pare inevitabilă, dar o recesiune „pur şi simplu nu este compatibilă cu tipul de piaţă a muncii pe care o vedem”, a spus ea pe 19 iulie.

Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) american în al doilea trimestru va fi publicată pe 28 iulie. O recesiune este definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Si eu cred că ne va lovi un meteorit in 2023.

  2. Pai cum să recunoști dacă voi ați generat-o !

    • A spus că nu vor cunoaste, nu recunoaște. Cam alergi după copeici! Vezi că te împiedici!

  3. Dacă mai prinde niște proști ca România se scot. Toate contractele făcute de noi sunt cu banii în avans și livrare pe mai târziu. O recunoaște și omida aia de Popescu, plătește milioane de dolari la NUSCALE pentru faza de design,zice el dar de fapt este faza de proiectare, deci micro centralele nucleare nici măcar nu sunt în faza de producție. La cumpărarea lor nu se va ține seama de banii ăștia. Ciucă a achiziționat în 2018 armament tot cu bani în avans și livrare la finalul lui 2024. Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă tot așa se vor achiziționa, așa că le intră bani care îi ajută acum să treacă criza și proștii strâng cureaua.

  4. Recesiunea ce zice?

  5. Nu poti avea recesiune cand schimbi definitia recesiunii.

  6. Tu vorbești de inchiziție, creștinopat? Șleahta republicană este prima care ar re-inființa-o dacă ar putea și ar începe arderile pe rug ale elementelor „neconforme”.