Joe Biden găzduiește Summitul pentru Democrație, la care vor participa 111 lideri mondiali / Marii absenți – Rusia, China, Ungaria și Turcia / Taiwanul, pe lista invitaților, alimentând conflictul cu China
Preşedintele american Joe Biden va ţine joi la ora 13:00 GMT (15:00 – ora României) discursul inaugural al unei reuniuni virtuale numite Summitul pentru Democraţie, la care participă prin videoconferinţă 111 lideri din întreaga lume, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Statele Unite speră că evenimentul va da un impuls democraţiei internaţionale ameninţate de numărul tot mai mare de conducători autoritari. Oficialii de la Washington au promis un an al acţiunilor după videoconferinţa de două zile.
Pregătirile au fost însă umbrite de întrebări privind meritele democratice ale unora din participanţi şi de reproşuri din partea unor ţări care nu au fost invitate, arată agenţia citată.
Uzra Zeya, subsecretar de stat pentru securitate civilă, democraţie şi drepturile omului în cadrul Departamentului de Stat, a declarat că summitul va reuni atât democraţii recunoscute, cât şi unele în curs de dezvoltare. Acestea vor fi ajutate să ofere rezultate popoarelor respective într-un „moment de gândire democratică”, a arătat ea.
Reuters apreciază că va fi un test pentru afirmaţia făcută de Biden în februarie, în primul său discurs de politică externă, că va readuce Statele Unite în poziţia de lider global, pentru a se confrunta cu forţele autoritariste conduse de China şi Rusia. De asemenea, printre absenți se află premierul ungar Viktor Orban și președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
La conferinţă nu au fost invitaţi reprezentanţi ai Moscovei şi Beijingului. În contextul evenimentului, chiar Washingtonul este vizat de îndoieli privind forţa democraţiei americane. Preşedintele are probleme cu aprobarea programelor sale de către Congresul SUA, marcat de polarizare, iar predecesorul său la Casa Albă, Donald Trump, a contestat rezultatul alegerilor de anul trecut, demers care a dus la asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, sediul puterii legislative.
Lista de invitaţi publicată luna trecută include însă ţări ai căror conducători au fost acuzaţi de grupări pentru drepturile omului că manifestă tendinţe autoritariste; astfel de exemple sunt, potrivit Reuters, Filipinele, Polonia şi Brazilia.
De asemenea, a fost invitat Taiwanul, ceea ce a iritat China, care consideră insula cu regim democratic o parte a teritoriului său. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a afirmat că invitarea Taiwanului arată că SUA folosesc democraţia doar ca „acoperire şi instrument pentru promovarea obiectivelor lor geopolitice, pentru oprimarea altor ţări, pentru divizarea lumii şi în folosul propriilor interese”.
Înaintea summitului, SUA au anunţat sancţiuni împotriva unor oficiali din Iran, Siria şi Uganda, pe care îi acuză de oprimarea popoarelor respective, şi împotriva unor persoane pe care le consideră legate de corupţie şi de bande de infractori din Kosovo şi America Centrală.
Oficialii americani speră să obţină la întrevederi sprijin pentru iniţiative globale cum ar fi utilizarea tehnologiei şi angajamente publice precise de ameliorare a unor democraţii, înainte unui summit cu participare fizică programat spre sfârşitul anului viitor.
Annie Boyajian, directoare pentru reprezentarea intereselor în organizaţia non-profit Freedom House, a declarat că videoconferinţa are potenţialul de a stimula democraţiile cu probleme să funcţioneze mai bine şi de a promova coordonarea între guvernele democratice. „Dar o evaluare completă nu va fi posibilă decât după ce aflăm ce angajamente se iau acolo şi cum vor fi implementate în anul care urmează”, a adăugat ea.
Zeya a afirmat că societatea civilă va contribui la responsabilizarea ţărilor, inclusiv a Statelor Unite. Ea a refuzat să dezvăluie dacă Washingtonul va anula invitaţiile liderilor care nu îşi îndeplinesc promisiunile.
Directoarea din Washington a organizaţiei pentru drepturile omului Human Rights Watch, Sarah Holewinski, a apreciat că o condiţionare a invitaţiilor la summitul din 2022 de respectarea angajamentelor este singura modalitate de a obţine progrese din partea naţiunilor. Altfel, a spus ea, unii „vor susţine drepturile omului doar din vorbe şi vor face promisiuni pe care nu intenţionează să le respecte”. Ea este de părere că „aceştia nu trebuie invitaţi din nou”.
Sursa foto: Flickr / The White House (Official White House Photo by Adam Schultz)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii