G4Media.ro

Joe Biden: Îmi voi aminti mereu de generozitatea şi de primirea Papei…

Sursa foto: Flickr / The White House

Joe Biden: Îmi voi aminti mereu de generozitatea şi de primirea Papei Benedict, precum şi de profunda noastră conversaţie

Preşedintele american Joe Biden, care este catolic practicant, a salutat sâmbătă „devoţiunea faţă de biserică” şi „generozitatea” Papei emerit Benedict al XVI-lea, al cărui deces a fost anunţat cu câteva ore mai devreme de Vatican, relatează Agerpres.

„Ne vom aminti de el ca teolog reputat, călăuzit de principiile sale şi de credinţa sa şi a cărui întreagă viaţă a fost consacrată devoţiunii faţă de Biserică”, a spus Biden, într-un comunicat care aminteşte şi de angajamentul său faţă de misiunea caritativă a bisericii.

Biden, al doilea preşedinte catolic din istoria SUA, după John F.Kennedy, l-a întâlnit pe Papa Benedict al XVI-lea la Vatican în 2011, când era vicepreşedinte.

„Îmi voi aminti mereu de generozitatea şi de primirea sa, precum şi de profunda noastră conversaţie”, se adaugă în comunicat.

Joe Biden lipseşte rar de la slujba de duminică, oriunde s-ar afla. Mândru de originea sa irlandeză, liderul de la Casa Albă afirmă că credinţa sa este ancorată în tradiţia clasei muncitoare, care propovăduieşte smerenia şi adevărul, scrie France Presse. Preşedintele democrat este adeptul unui catolicism umanist, susţinând dreptatea socială, economică şi rasială, dar se arată progresist în unele privinţe, apărând dreptul la avort, ceea ce i-a atras critici din partea unor clerici americani, notează France Presse.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Greu de crezut ca Joe isi aduce aminte ceva din trecut.