G4Media.ro

Joe Biden, în Coreea de Sud, în primul său turneu ca şef…

Sursa foto: Flickr/ The White House President Joe Biden disembarks Air Force One at Chennault International Airport in Lake Charles, Louisiana, Thursday, May 6, 2021. (Official White House Photo by Adam Schultz)

Joe Biden, în Coreea de Sud, în primul său turneu ca şef de stat în Asia / Sullivan avertizează că un test nuclear nord-coreean ar antrena „ajustări ale poziţiei forţelor noastre în regiune”

Preşedintele american Joe Biden a sosit vineri în Coreea de Sud, în primul său turneu în Asia în calitate de şef de stat, un turneu asupra căruia planează umbra unui eventual test nuclear nord-coreean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aeronava prezidenţială Air Force One a aterizat vineri după-amiaza la baza aeriană Osan, în apropiere de Seul.

Liderul democrat, în vârstă de 79 de ani, a pornit imediat către o fabrică Samsung, gigantul sud-coreean al tehnologiei, la Pyeongtaek, la sud de Seul, unde urmează să se întâlnească pentru prima oară cu noul preşedinte sud-coreean, Yoon Suk-yeol.

Joe Biden, care după vzita în Coreea de Sud urmează să efectueze o vizită în Japonia, duminică, consideră că o confruntare a Statelor Unite cu China este cel maimare subiect geopolitic al anilor viitori.

Statele Unite estimează că există o ”posibilitate reală” ca Phenianul să procedeze la ”un nou test de rachetă” sau ”la un test nuclear” în timpul turneului lui Biden în Asia.

În pofida unui val recent de covid-19 în Coreea de Nord, ”pregătirile unui test nuclear s-au încheiat, iar ei (nord-coreenii) aşteaptă doar momentul potrivit”, a declarat presei un deputat sud-coreean, Ha Tae-keung, citând informaţii clasificate ale Serviciului Naţional sud-coreean de Informaţii.

Preşedintele sud-coreean nou ales Yoon Suk-yeol a declarat vineri presei că vizita lui Biden este o ocazie de a ”face mai puternice şi mai cuprinzătoare” relaţiile Seulului cu Washingtonul.

”Sunt convins că alianţa Coreei de Sud cu Statele Unite, care vizează să apere valorile democraţiei şi drepturilor omului, nu poate decât să se îmbunătăţească în viitor”, a scris el pe Twitter înaintea sosirii lui Biden.

Joe Biden urmează să se întâlnească cu lideri sud-coreeni şi japonezi ş isă participe, la Tokyo, la o reuniune a Quad, un format diplomatic pe care depune eforturi să-l relanseze, din care fac parte Statele Unite, Japonia, India şi Australia.

Statele Unite vor ”să afirme imaginea a ceea ce ar putea fi lumea dacă democraţiile şi societăţile deschise din lume se unesc pentru a dicta regulile jocului” în jurul ”leadershipului” american, a declarat, în timpul zborului, la bordul Air Force One, consilierul în probleme de securitate naţioanlă Jake Sullivan.

”Noi credem că acest mesaj va fi auzit la Beijing. Însă nu este un mesaj negativ şi nu este destinat unei singure ţări”, a dat asigurări Jake Sullivan.

Toată lumea se va gândi la China şi Taiwan.

Directorul CIA Bill Burns declara recent că China urmăreşte ”cu atenţie” invazia Ucrainei de către Rusia şi că va învăţa lecţia cu prvire la ”costurile şi consecinţele” unei preluări cu forţa a controlului insulei.

Casa Albă a anunţat că preşedintele american nu se va duce în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei – unde Donald Trump s-a întâlnit în 2019 cu dictatorul Kim Jong Un într-o reuniune spectaculoasă, dar care nu a schimbat traiectoria regimului.

Administraţia Biden a anunţat în mai multe rânduri, în zadar, că este pregătită să discute cu Coreea de Nord, în pofida faptului că aceasta şi-a multiplicat de la începutul acestui an tirurile de rachete.

Seulul şi Washingtonul se aşteaptă ca Phenianul să-şi reia în mod iminent testele nuclare, după ce a efectuat şase asemenea teste în perioada 2006-2017.

Potrivit spionajului american, există o ”posibilitate reală” ca Nordul să aleagă să organizeze o ”provocare” după sosirea lui Joe Biden la Seul, vineri, a anunţat administraţia acestuia, înainte de plecarea preşedintelui de la Washington.

Acest lucru ar putea însemna ”noi teste de rachetă, teste de rachetă cu rază lungă de acţiune sau un test nuclear sau pur şi simplu ambele”, înainte, în timpul sau după turneul lui Joe Biden în regiune, a declarat Kake Sullivan.

Coreea de Nord se confruntă cu o epidemie covid-19 – care se agravează -, iar numărul cazurilor depăşeşte 1,7 milioane, potrivit presei oficiale.

Un test nuclear nord-coreean ar antrena ”ajustări ale poziţiei forţelor noastre în regiune”, a avertizat Jake Sullivan.

Însă el neagă faptul că un asemenea eveniment ar fi considerat un revers diplomatic al lui Joe Biden.

”Asta ar sublinia unul dintre principalele mesaje pe care le transmitem în acest turneu, şi anume că Statele Unite le răspund prezent aliaţilor şi partenerilor noştri”, declară consilierul.

Sursa foto: Flickr / The White House

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. „Turneul” câte puncte WTA are ?…Întreb pentru un prieten pasionat de „statistică” !…:)))

  2. Din ciclul sa mai bagam batzul in gard- continua!