Joe Biden, în discuție cu regele Iordaniei, despre scandalul Esplanada Moscheilor din Ierusalim: ”Sprijin puternic pentru o soluţie cu două state/ Iordania, rol crucial de gardian al locurilor sfinte musulmane din Ierusalim”
Preşedintele Joe Biden i-a reamintit joi regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, aflat în vizită la Washington, angajamentul său faţă de statu-quoul privind Esplanada Moscheilor din Ierusalim, a informat Casa Albă, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.
La un prânz cu regele şi prinţul moştenitor Hussein bin Abdallah, desfăşurat departe de camerele video, preşedintele SUA a „reafirmat prietenia strânsă şi de durată dintre Statele Unite şi Iordania”, potrivit unui comunicat de presă al executivului american.
În timpul discuţiilor, liderul de la Casa Albă a subliniat „necesitatea de a păstra statu-quoul istoric” în jurul Esplanadei Moscheilor, un loc ultrasensibil numit de evrei Muntele Templului, situat în Oraşul Vechi al Ierusalimului.
Conform reglementărilor convenite, cei care nu sunt musulmani pot vizita locul la anumite ore, dar fără a se ruga, regulă care este din ce în ce mai puţin respectată de unii evrei naţionalişti, care se roagă acolo pe ascuns.
Esplanada Moscheilor este administrată de Iordania, dar accesul este controlat de forţele de securitate israeliene.
Preşedintele Joe Biden a recunoscut astfel „rolul crucial de gardian al locurilor sfinte musulmane din Ierusalim” jucat de Iordania, a adăugat Casa Albă într-un comunicat de presă.
Într-o perioadă de mari tensiuni în regiune, preşedintele Biden a reiterat poziţia americană de „sprijin puternic pentru o soluţie cu două state” şi a salutat rolul regelui Abdullah al II-lea şi al ţării sale „ca punct de stabilitate în Orientul Mijlociu”.
Tot joi, preşedintele american a discutat cu premierul irakian Mohamed Shia al-Sudani, căruia i-a reafirmat angajamentul SUA faţă de Irak şi cu care a discutat despre situaţia din regiune, potrivit Casei Albe.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank