G4Media.ro

Joe Biden l-a acuzat pe Donald Trump că provoacă haos pe fondul…

sursa foto: Facebook\ Joe Biden

Joe Biden l-a acuzat pe Donald Trump că provoacă haos pe fondul crizelor, într-un discurs susţinut în statul cheie Pennsylvania

Candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite, Joe Biden, l-a acuzat luni pe preşedintele Donald Trump că provoacă haos pe fondul protestelor naţionale, respingând, într-un discurs susţinut în statul cheie Pennsylvania, afirmaţiile republicanilor potrivit cărora Trump susţine ”legea şi ordinea”, transmite Reuters, citată de News.ro.

Afirmaţiile făcute de Biden la Pittsburgh au avut loc în timp ce Trump, care este în urma rivalului său în sondajele de opinie dinaintea alegerilor din 3 noiembrie, acuză că democraţii au pierdut controlul asupra demonstraţiilor uneori violente legate de brutalitatea poliţiei şi inegalităţile rasiale, care au cuprins oraşele americane de luni de zile.

”Acest preşedinte a pierdut demult orice autoritate morală în această ţară”, a afirmat Biden dintr-o fabrică de oţel convertită. ”Nu poate opri violenţa – pentru că de ani de zile a promovat-o”.

Jefuitorii şi revoltaţii nu sunt protestatari şi ar trebui să fie urmăriţi penal, a adăugat Biden.

”Întrebaţi-vă, arăt eu ca un socialist radical, care are o slăbiciune pentru revoltaţi? Într-adevăr?”, a întrebat Biden, contracarând afirmaţiile lui Trump potrivit cărora adversarul său este slab în ceea ce priveşte criminalitatea şi răspunde celor mai liberali membri ai partidului său.

Vineri, Trump i-a numit pe protestatari anarhişti, agitatori, revoltaţi şi jefuitori. Republicanii neagă că încearcă să exacerbeze violenţa printr-o retorică incendiară.

Vizita lui Biden în Pennsylvania, un stat important care a contribuit la propulsarea lui Trump către victorie în 2016, a marcat o deplasare neobişnuită pentru fostul vicepreşedinte, care începând din martie a lucrat mai ales din casa sa din Delaware, de când coronavirusul a început să se răspândească la nivel naţional.

Campania lui Biden a indicat că se aşteaptă să îşi intensifice vizitele în statele care vor decide alegerile pe măsură ce votul se apropie.

Trump şi vicepreşedintele Mike Pence urmează să viziteze Pennsylvania săptămâna aceasta, pentru evenimente de campanie.

În Pittsburgh, Biden a descris o Americă care era nesigură sub conducerea lui Trump, Covid-19 omorând mii de oameni pe săptămână, şi o economie cu susul în jos.

Samuel DeMarco, preşedinte republican în comitatul Allegheny, unde şi-a susţinut Biden discursul, a declarat că discursul acestuia a arătat ”disperare”.

„Avem proteste violente de aproximativ 90 de zile şi acum el va vorbi şi va încerca să dea vina pe Trump. Îi urez noroc „, a spus el.

Manifestările au avut loc în Statele Unite de la moartea în luna mai a lui George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, care a murit după ce un ofiţer de poliţie din Minneapolis a îngenuncheat pe gâtul lui timp de aproape nouă minute.

Tensiunile dintre grupurile rivale de protestatari au dus la schimburi de focuri în ultimele săptămâni.

Trump urmează să viziteze Kenosha, Wisconsin, marţi, după ce au avut loc noi proteste săptămâna trecută, ca urmare a împuşcării de șapte ori de către poliţie a lui Jacob Blake, un alt afro-american, în faţa copiilor săi, paralizându-l.

Democraţii l-au îndemnat pe preşedinte să stea departe de Kenosha.

Guvernatorul statului Wisconsin, Tony Evers, i-a adresat lui Trump o scrisoare, duminică, prin care i-a cerut să îşi reconsidere călătoria, spunând că este îngrijorat că prezenţa sa ”va împiedica vindecarea noastră” şi va deturna resursele necesare primului răspuns pentru eforturile de recuperare.

”Nu este momentul ca oficialii aleşi să ignore militanţii înarmaţi şi instigatorii din afara statului care vor să contribuie la angoasa noastră”, a scris Evers în scrisoarea sa, a cărei copie a fost văzută de Reuters.

Casa Albă a declarat că face eforturi pentru a ajunge la familia lui Blake, dar nu a putut lua legătură cu aceasta.

sursa foto: Facebook\ Joe Biden

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Trump incearca sa provoace un razboi bazat pe rasa, albii contra negrilor, un al doilea razboi civil, e singurul mod in care poate ramane la putere si departe de puscarie.

    • Vrei sa spui ca garoii aia care dau foc orașelor, jefuiesc magazinele sunt susținătorii lui Trump? OMG! Ce știri citești?

    • Mare dreptate ai, mah, Vladimire.
      Antifa si BLM sunt mari admiratori ai lui Trump. Razboiul este pace! Libertatea este robie!

    • Mah, tu ești antifa. Toată ziua te bați cu naziștii și fascistii:)) Marxistii ăștia îți întorc portofelul în fata asa de mult tupeu au, mint cu o lejeritate greu de imaginat. Ești complet pe lângă. A ieșit și Joe din beci? El care încuraja protestele? Upss, se vad rezultatele în polls. Bah, sunteți complet disperați. Trump 2020.4 more years.

    • Cata mai ipocrizia pe tovarasul Biden…

  2. S-a trezit, iata, mos Joe
    Mai batran ca tata Noe
    Dar vorbeste parca in somn
    Asta-i tovaras, nu domn

    Si asa dupa cum va spuneam, Joe s-a molipsit de la Kamala si a devenit si el cameleonic:.
    Dar votantul american nu e prost, nu are nevoie de socialism

  3. D-le moderator,

    Cand dati unda verde mesajului meu, ca iata au trecut minute bune de cand l-am postat?

  4. “Fiery but mostly peaceful protests.” Asta scria pe burtiera CNN-ului cand transmitea un reporter din Kenosha, oraselul in care a fost impuscat Jakob Blake. Fundalul transmisiunii era oraselul in flacari.
    Acum cateva zile, Kamala Harris spunea intr-un interviu ca protestele nu se vor opri pana la alegerile din noiembrie, nici NU AR TREBUI sa se opreasca. Acum senilul de Bidon declara ca violenta si distrugerile sunt “vina lui Trump”.
    Ieri a fost executat in centrul orasului Portland un om, de catre un membru Antifa, doar pentru ca era un “Trump supporter”. Ce face primarul orasului (care e si seful politiei), cel care de ani de zile i-a protejat si i-a incurajat pe Antifa si BLM sa preia orasul?! Face o conferinta de presa si spune ca “e vina lui Trump”.
    E evident ca democratii sunt cei care sustin revoltele, distrugerile si violenta Antifa si BLM, toata lumea vede asta, pana si votantii democrati.
    De aceea Trump e in recuperare evidenta in intentia de vot. A spus-o si producatotul de film Michael Moore, democrat inrait: https://www.dailywire.com/news/michael-moore-panics-somebody-needs-to-pull-the-fire-alarm-now

  5. Se repeta situația din 2016. Democrații nu au reușit nici de aceasta data sa propună un candidat credibil. Uite ce zicea Michael Moore acum 4 ani
    https://michaelmoore.com/trumpwillwin/
    Situația e aproape la fel.
    Chiar și faptul ca Biden a ieșit din bârlog și a început sa meargă în vizite arata ca în realitate și apoi partidului democrat sunt îngrijorați de întorsătură pe are au luat-o lucrurile.
    În plus trump și-a îmbunătățit campania
    https://news.sky.com/story/amp/this-state-rebuilds-fast-donald-trump-surveys-hurricane-laura-damage-in-louisiana-12059494
    Chiar și modul cum a reacționat în pandemie pare ca începe sa fie văzut în alta lumina după evenimentele din Europa (Spania, Franța, Germania)