Joe Biden le va cere americanilor să treacă la obiceiuri alimentare mai bune
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, vrea ca americanii să-şi schimbe obiceiurile alimentare, iar miercuri urmează să decreteze, la un summit consacrat alimentaţiei, că este timpul ca SUA să pună capăt insecurităţii alimentare, abordând în acelaşi timp problema obezităţii în această ţară, relatează marţi AFP, preluată de Agerpres.
Liderul democrat va lua cuvântul la conferinţa intitulată „Foamete, nutriţie şi sănătate”, organizată la Casa Albă, care va reuni responsabili guvernamentali şi de asociaţii, precum şi experţi universitari care doresc să promoveze o Americă mai sănătoasă, potrivit unui înalt oficial.
Potrivit Casei Albe, obiectivul va fi „de a pune capăt foametei şi de a limita bolile legate de alimentaţie în Statele Unite până în 2030”.
Un obiectiv „ambiţios, dar realizabil”, care va necesita decrete prezidenţiale, dar şi aprobarea Congresului, a menţionat înaltul oficial citat, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.
„Statele Unite încă nu au pus capăt foametei şi se confruntă cu o criză sanitară urgentă legată de nutriţie” – acest lucru la mai bine de 50 de ani după un summit similar organizat de Richard Nixon, a precizat Casa Albă.
Această ţară se confruntă în special cu o creştere a cazurilor de boli legate de alimentaţie precum diabetul de tip 2, obezitatea, hipertensiunea şi anumite tipuri de cancer.
„Consecinţele insecurităţii alimentare şi ale bolilor legate de dietă sunt grave şi de amploare considerabilă, afectând în mod disproporţionat populaţiile dezavantajate”, a menţionat executivul american într-un comunicat.
„Nu există nicio reţetă miraculoasă care să remedieze aceste probleme complexe”, a adăugat Casa Albă, subliniind în acelaşi timp că multe dintre aceste boli pot fi prevenite.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii