G4Media.ro

Joe Biden merge în Mexic unde îl întâlnește pe președintele Andres Obrador…

sursa foto: Facebook

Joe Biden merge în Mexic unde îl întâlnește pe președintele Andres Obrador în cadrul unui summit

Preşedintele american Joe Biden se va deplasa în Mexic în ianuarie, a anunţat marţi Casa Albă, care încearcă să îmbunătăţească relaţiile SUA cu ţara vecină, afectate uneori de criza migratorie, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

Liderul de la Casa Albă va asista la Summitul liderilor din America de Nord, la 9 şi 10 ianuarie.

El se va întâlni acolo cu preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador şi premierul Justin Trudeau, a precizat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al executivului american, în cadrul unei discuţii cu jurnaliştii.

Joe Biden l-a primit în august pe preşedintele mexican, politician de stânga care a ratat rar ocazia de a critica ”hegemonia” marelui său vecin din Nord.

De exemplu, Andres Manuel Lopez Obrador a refuzat în iunie să participe la un mare Summit al Americilor la Los Angeles, pe motiv că Venezuela, Cuba şi Nicaragua nu au fost invitate.

Însă cele două ţări au un parteneriat strâns, în special în privinţa securităţii şi imigraţiei, într-un moment în care administraţia Biden are dificultăţi în a adopta o strategie durabilă pentru a gestiona sosirile la frontiera sa cu Mexic, de-a lungul a 3.000 de kilometri.

Pentru moment, politica de imigraţie a Casei Albe se bazează în special pe o măsură introdusă de fostul preşedinte Donald Trump, care restrânge puternic intrările pe teritoriul SUA, din motive sanitare.

Această măsură, numită „Title 42”, trebuia să expire miercuri, însă Curtea Supremă a SUA a amplificat incertitudinea, luând o decizie de ultim moment de a o menţine în continuare.

John Kirby a precizat că SUA „lucrează chiar în acest moment” cu Mexicul pentru „a face faţă dezinformării pe care o răspândesc traficanţii”, pentru a recruta posibili imigranţi la frontiera americană.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...