G4Media.ro

Joe Biden, privind cererea pentru avioane a lui Zelenski: Nu are nevoie…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Joe Biden, privind cererea pentru avioane a lui Zelenski: Nu are nevoie de F-16 acum

Preşedintele american Joe Biden a negat posibilitatea livrării unor avioane de vânătoare Ucrainei în cadrul ajutorului militar oferit acestei ţări în războiul cu Rusia, fără a exclude însă furnizarea unor astfel de avioane în anii care vin, relatează sâmbătă agenţia DPA, potrivit Agerpres.

„Nu are nevoie de F-16 acum”, a răspuns Biden într-un interviu la postul ABC, întrebat despre cererile insistente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca armata sa să primească avioane de luptă occidentale, în special F-16.

Din punctul de vedere al responsabililor militari americani, a explicat Biden, în prezent nu este oportun transferul unor astfel de arme către armata ucraineană. „Dar nimeni nu poate şti de ce va fi nevoie într-un an, doi sau trei”, a adăugat liderul de la Casa Albă, după ce a anunţat vineri, la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse contra Ucrainei, un nou pachet de ajutor militar pentru aceasta din urmă, în valoare de circa 2 miliarde de dolari.

La o conferinţă de presă desfăşurată tot vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou crearea unei „coaliţii aeriene” care să ofere ţării sale avioane de luptă, asemeni „coaliţiei tancurilor”. Deşi a admis că aceasta „este o temă dificilă”, el s-a declarat încrezător că „va fi depăşit acest tabu”, la fel cum s-a întâmplat cu tancurile moderne, al căror transfer către Kiev a fost refuzat iniţial de ţările occidentale, dar în cele din urmă Ucraina va primi peste 60 de tancuri germane Leopard 2, 14 tancuri britanice Challenger 2 şi, într-un orizont de timp mai îndepărtat, 31 de tancuri americane M1 Abrams.

Experţii militari atrag atenţia că furnizarea unor avioane de luptă occidentale Ucrainei nu ar fi o măsură practică în acest moment, dat fiind timpul îndelungat de care piloţii ucraineni vor avea nevoie pentru a se instrui şi familiariza cu aceste aparate.

Potrivit postului CNN, Zelenski intenţionează să le trimită congresmenilor americani o listă cu armele de care armata ucraineană consideră că are nevoie pentru a învinge Rusia, listă pe care ar urma să includă şi avioanele F-16. Dar în tabăra republicană din Congresul SUA există unele voci critice faţă de ajutorul militar american oferit Ucrainei, ajutor ajuns până în prezent la un total de peste 32 miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...