G4Media.ro

Joe Biden renunță la cei doi ani de cursuri gratuite pentru tinerii…

sursa foto: Pexels

Joe Biden renunță la cei doi ani de cursuri gratuite pentru tinerii americani la universităţile publice, ca măsură a unei ample reforme, anunță soția președintelui SUA, profesoară universitară

Preşedintele SUA, Joe Biden, a renunţat la unul dintre proiectele sale de reformă cele mai semnificative, acela de a le oferi tinerilor americani posibilitatea de a urma gratuit timp de doi ani cursurile unei universităţi publice, a anunţat soţia sa Jill Biden, ea însăşi profesoară universitară, relatează AFP.

„Universitatea publică gratuită nu mai face parte din programul” de reforme pe care preşedintele încerca să-l treacă prin Congresul american, a declarat Jill Biden, susţinătoare ferventă a acestei reforme, în cadrul unui discurs susţinut la Washington.

Joe Biden, care a promis să consacre aproape 1.800 de miliarde de dolari unor cheltuieli sociale şi de mediu, a inclus în acest program de o amploare fără precedent doi ani gratuiţi de „community college”, o reformă foarte semnificativă într-o ţară unde studiile pot fi foarte scumpe.

Însă preşedintele democrat nu a reuşit să obţină adoptarea întregului program de către Senat, în special din cauza reticenţelor unui ales democrat. Joe Biden a promis să salveze câteva elemente din programul său, dar a trebuit să sacrifice altele.

Aşa-numitele „community college” sunt instituţii publice care propun cicluri scurte de învăţământ superior, cel mai adesea de doi ani.

Acest tip de învăţământ este cu plată. Potrivit societăţii de cercetare specializată „Education Data Initiative”, în 2021 costul mediu în SUA al studiilor într-un „community college” era de aproape 7.500 de dolari pentru doi ani.

Facturile celor mai prestigioase universităţi americane sunt mult mai ridicate, ceea ce are drept rezultat o creştere tot mai mare a datoriei studenţilor în SUA.

Potrivit Education Data Initiative, datoria studenţilor atinge în prezent 1.750 de miliarde de dolari şi peste 43 de milioane de americani sunt îndatoraţi. Suma a crescut accentuat, întrucât în 2010 era de 760 de miliarde de dolari.

Joe Biden a instituit la sosirea la Casa Albă un moratoriu asupra datoriilor studenţilor, care a fost de mai multe ori prelungit şi care urmează să expire la 1 mai.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Preda „remedia English”, adica un fel de compuneri pentru studentii americani care nu au invatat sa scrie compuneri la liceu. Pare mega-solicitant sa fii elev in America sau „profesor universitar”, dar voi, taranilor, nu aveti masterate la georgetown.

  2. Lets go Brandon!

  3. Joe Manchin e un ticălos lacom, investit în industria cărbunelui.