G4Media.ro

Joe Biden respinge planul Chinei cu privire la negocieri de pace ruso-ucrainene

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Joe Biden respinge planul Chinei cu privire la negocieri de pace ruso-ucrainene

Preşedintele american Joe Biden respinge un apel al Chinei la negocieri în Războiul rus din Ucraina, a cărui implementare ar fi numai în favoarea Rusiei, relatează news.ro, conform CNN.

”Dacă-l aplaudă Putin, cum poate fi bun?”, a declarat vineri, într-un interviu acordat postului ABC News, Joe Biden.

”Nu sunt pus pe glume, vorbesc cât se poate de serios”, a subliniat el.

”Eu n-am văzut nimic în plan care să arate că e ceva care să fie benefic altcuiva decât Rusiei, dacă se dă curs planului chinez”, a insistat Biden.

Biden a criticat planul chinez în 12 puncte şi a respins ideea ca China să negocieze pacea în timpul războiului.

”Ideea că China va negocia rezultatul unui război total nedrept cu Ucraina pur şi simplu nu este raţională”, a declarat el.

China îndeamnă Rusia şi Ucraina să organizeze negocieri de pace şi respinge orice folosire a armei nucleare, într-un document de 12 puncte, publicat vineri, la exact un an de la invazia Ucrainei de către Rusia.

”Toate părţile trebuie să susţină Rusia şi Ucraina să lucreze în aceeaşi direcţie şi să reia dialogul direct cât mai rapid posibil”, în vederea unei ”soluţii paşnice”, subliniază Ministerul chinez de Externe.

Acest document – intitulat ”Poziţia Chinei asupra rezolvării politice a crizei ucrainene” – a fost publicat pe site-ul ministerului cu ocazia marcării unui an de la izbucnirea Războiului rus în Ucraiona, la 24 februarie 2022.

Joe Biden a analizat totodată posibilitatea ca China să furnizeze Rusiei armament, cu privire la care oficiali americani au avertizat în ultimele zile.

El a refuzat să spună care ar fi consecinţele înarmării Rusiei de către China, însă a sugerat că Beijingul va fi vizat de aceleaşi ”sancţiuni dure” ca orice gucern sau entitate care a furnizat armament Rusiei.

Statele Unite deţin informaţii clasificate potrivit cărora Guvernul chinez se gândeşte să livreze Rusiei drone şi muniţie pe care să le folosească în Războiul din Ucraina, au declarat CNN trei surse la curent cu aceste informaţii clasificate.

Se pare că Beijingul nu a luat o decizie finală încă, potrivit surselor citate, însă negocieri între Rusia şi China cu privire la preţ şi amploarea echipamentului sunt în curs.

Ministrul chinez de Externe a subliniat vineri că China adoptă o ”abordare responsabilă” a exporturilor sale militare şi că nu vinde armament în zone de conflict.

Beijingul reacţiona astfel după ce o publicaţie germană a dezvăluit că China negociază cu Rusia să-i furnizeze drone, relatează news.ro

viewscnt

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...