Joe Biden: Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru SUA, China este un competitor / Trump, despre China: Un competitor și un inamic. Nimic despre Rusia
Candidatul democraţilor la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, a declarat într-un interviu difuzat duminică la postul CBS News, că Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii ţării sale, iar China – principalul competitor al Statelor Unite, informează EFE, preșuată de Agerpres.
„Cred că cea mai mare ameninţare pentru Statele Unite în prezent, în sensul că ne afectează securitatea şi alianţele, este Rusia. Principalul nostru competitor este China”, a apreciat Biden.
Intervievat în cadrul aceluiaşi program al postului CBS, „60 Minutes”, preşedintele în exerciţiu Donald Trump a răspuns la aceeaşi întrebare referindu-se exclusiv la China, pe care a descris-o drept „un competitor şi un inamic”.
Rusia a reacţionat luni, prin vocea purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat că aprecierile lui Biden sunt greşite şi încurajează ura faţă de Rusia. „Nu suntem absolut deloc de acord. Nu putem decât să regretăm ura absolută faţă de Federaţia Rusă răspândită în acest mod”, a apreciat Peskov, potrivit Reuters.
În interviul său la CBS, Biden a avertizat că Trump încă mai poate câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, deoarece delegitimarea rezultatului scrutinului – prin încercări de a semăna neîncrederea în votul prin corespondenţă – reprezintă „felul său de a-şi juca” această carte.
La interviu a participat şi senatoarea Kamala Harris, candidată la vicepreşedinţie din partea democraţilor, care a izbucnit în râs atunci când ziarista care o intervieva a întrebat dacă, odată ajunsă la putere, va guverna pe baza unei ideologii „socialiste sau progresiste”, aşa cum susţine Trump că va face.
„Nu mă voi lăsa încadrată în definiţia lui Donald Trump despre mine”, a dat asigurări Harris, care a evitat să vorbească despre ideologia ei şi a insistat că va susţine propunerile lui Biden, mai apropiat de aripa moderată a Partidului Democrat.
În schimb, Harris nu a avut nicio ezitare în a răspunde cu „da” la întrebarea dacă, în opinia ei, Trump este rasist, şi a dat asigurări că, în cazul în care va deveni prima femeie de culoare care să acceadă la postul de vicepreşedinte al SUA, acest lucru va fi important deoarece „va ajuta la schimbarea percepţiei” în ţară.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii