Joe Biden şi Xi Jinping se întâlnesc pentru ultima dată în cadrul forumului APEC, pe fondul tensiunilor între SUA şi China
Preşedintele american Joe Biden şi liderul chinez Xi Jinping vor avea sâmbătă, în Lima, Peru, o întâlnire pe marginea summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific), marcând ultima discuţie a celor doi lideri înainte de preluarea mandatului la Casa Albă de către Donald Trump, transmite Reuters, transmite News.ro.
Scopul întâlnirii este de a calma tensiunile înainte de inaugurarea lui Trump ca preşedinte al Statelor Unite, însă o serie de conflicte recente complică negocierile, inclusiv acuzaţiile de atacuri cibernetice, problemele comerciale, situaţia Taiwanului şi sprijinul Chinei pentru Rusia.
Biden şi Xi se întâlnesc pentru prima oară în ultimele şapte luni, în contextul în care ambele ţări încearcă să gestioneze provocările economice şi politice.
Washingtonul este îngrijorat de un atac cibernetic recent atribuit Chinei asupra comunicaţiilor oficialilor guvernamentali americani, de presiunile tot mai mari ale Chinei asupra Taiwanului şi de sprijinul acordat de Beijing Rusiei.
În plus, Biden a impus restricţii în ceea ce priveşte investiţiile americane în tehnologii chineze avansate, cum ar fi inteligenţa artificială şi computaţia cuantică.
Pe de altă parte, China îşi doreşte stabilitate în relaţia cu SUA, mai ales pe fondul schimbării de putere de la Casa Albă.
Shen Dingli, un specialist în relaţii internaţionale din Shanghai, a declarat că Beijingul doreşte să evite o deteriorare a relaţiilor înainte de preluarea mandatului de către Trump.
La rândul său, Xi Jinping desfăşoară o campanie diplomatică intensă în America Latină, vizitând şi promovând proiecte de infrastructură în regiune, inclusiv portul de apă adâncă Chancay din Peru şi întâlniri diplomatice în Brazilia.
Această apropiere a Chinei de America Latină generează îngrijorări la Washington, unde oficialii consideră că Beijingul ar putea căuta noi puncte strategice pentru influenţa sa în regiune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank