Joe Biden va face, la jumătatea lui iunie, prima sa vizită în străinătate, în Regatul Unit, iar apoi în Belgia
Preşedintele american Joe Biden urmează să efectueze, la jumătatea lui iunie, prima sa vizită în străinătate, în Regatul Unit, iar apoi în Belgia, la summiturile G7 şi NATO şi la o întâlnire cu liderii Uniunii Europene (UE), relatează news.ro, conform AFP.
Acest turneu urmează să demonstreze voinţa lui Biden de a ”lucra în strânsă colaborare cu aliaţii” Americii, a subliniat vineri Casa Albă.
Anunţarea acestei călătorii a relansat speculaţii cu privire la o eventuală întâlnire în Europa cu preşedintele rus Vladimir Putin, o posibilitate evocată în ultimele zile de Washngton şi Moscova, dar cu privire la care nu s-a luat încă vreo decizie.
El urmează să se întâlnească cu mai mulţi lideri tête-à-tête, inclusiv cu premierul britanic Boris Johnson.
El va participa apoi la un summit al liderilor statelor membre NATO, prevăzut la 14 iunie, la Bruxelles.
Această reuniune urmează să aibă loc la scurt timp după decizia aliaţilor de a începe să-şi retragă trupele din Afganistan la 1 mai, cu obiectivul încheierii acestei retrageri la 11 septembrie.
La Bruxelles, Joe Biden va participa la un summit UE-SUA cu preşedintele Consiliului European Charles Michel şi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.
Casa Albă precizeză într-un comunicat că urmează să ofere în curând mai multe detalii despre acest turneu, ”mai ales cu privire la posibile elemente complementare”.
Această formulă a alimentat imediat, la Washington, speculaţii cu privire la o eventuală întâlnire cu Vladimir Putin.
Joe Biden i-a propus săptămâna trecută, într-o convornire la telefon, omologului său rus să se întâlnească vara aceasta într-o ţară terţă, la un summit, vizând o stabilizare a relaţiilor între cele două puteri rivale, care se află la cel mai scăzut nivel.
Moscova şi-a manifestat interesul faţă de această întâlnire, parazitată însă de sancţiuni şi contrasancţiuni reciproce ale celor două ţări.
Finlanda şi Austria s-au declarat pregătite să o găzduiască.
Intenţionează, oare, înainte de acest turneu, Biden să ridice restricţiile de deplasare către Europa impuse de către Trump în martie 2020, împotriva pandemiei covid-19?
”Nu pot să fac nicio predicţie în acest dosar”, a răspuns purtătoarea sa de civânt, Jen Psaki.
”Toată lumea doreşte, bineînţeles, redeschiderea”, a adăugat ea.
”Însă aceste discuţii au loc, mai întâi, între experţi medicali”, a subliniat ea.
Întrebată în această conferinţă de presă despre eventuale alte opriri în cadrul turneului, ea s-a eschivat, subliniind că sunt în continuare în curs pregătiri.
Ar putea Biden să profite de această călătorie lungă la bordu, Air Force One pentru a se opri în Irlanda, ţara strămoşilor săi?
”Nu s-a prevăzut o oprire în Irlanda în acest stadiu”, a declaatea simplu.
Ar dori Biden să se întâlnească cu regina Elizabeth a II-a?
”Cine n-ar dori să se întâlnească cu regina?”, a replicat Psaki, fără să facă alte precizari.
sursa foto: Joe Biden / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank