G4Media.ro

John Malkovich, din nou la Timișoara. Faimosul actor american va avea trei…

John Malkovich la Timișoara FOTO Ștefan Both

John Malkovich, din nou la Timișoara. Faimosul actor american va avea trei spectacole pe scena Teatrului Național / „Aproape niciodată nu vei face ceva care să nu atragă critici din partea unui procent din oameni”

Faimosul actor american John Malkovich se află din nou la Timișoara. După experiența din 2023, când a avut trei reprezentații cu casă închisă la Teatrul Național din Timișoara (TNT), Malkovich a revenit în orașul de pe Bega cu o nouă piesă: „Infamous Ramirez Hoffman”. Miercuri, 13 noiembrie, Malkovich și-a făcut timp și pentru o întâlnire cu jurnaliștii, actori, oameni de teatru, elevi și studenți de la facultatea de teatru, într-o dezbatere moderată de Ada Hausvater, directorul TNT. Actorul a povestit aproape o oră și jumătate despre teatru și film, despre viață și artă, despre întâmplările prin care a trecut ori despre pasiunile sale.

“Desigur, filmele pot face multe lucruri pe care teatrul le poate face, dar unele dintre lucrurile pe care teatrul le poate face, filmele nici măcar nu le pot visa, de fapt. Așa că… Nu aș renunța la teatru. Adică, perfect. Știi, acum am o nepoată, așa că nu-mi place să fiu departe de ea. Și asta e o schimbare mare în viața mea, deși nu mi-a plăcut să fiu departe nici de familia sau de copiii mei. Desigur, când copiii ajung la o anumită vârstă, nu le mai pasă dacă ești prezent sau nu, dar așa e viața. Dar nu, niciodată nu m-am gândit cu adevărat să renunț la teatru.”

John Malkovich la Timișoara FOTO Ștefan Both

Despre protestul naționaliștilor din Bulgaria

În urmă cu câteva zile, un protest al naționaliștilor bulgari a stricat premiera producției de teatru a lui John Malkovich de la Sofia. Aceștia au cerut ca piesa „Guns and the Man” de Bernard Shaw să fie interzisă, iar regizorul John Malkovich să fie expulzat din Bulgaria. În cele din urmă, piesa s-a jucat în fața unei săli aproape goale, unde au putut intra doar jurnaliștii.

“Ar trebui să-i întrebați pe ei de ce au protestat. Înțelegerea mea foarte vagă și probabil destul de inexactă a acestei situații este că există un anumit segment al societății bulgare, și cred că este unul destul de mic, sau cel puțin așa mi s-a spus, care consideră că piesa «Guns and the Man» de George Bernard Shaw, o comedie ușoară, satirică despre idealizarea războiului, despre căutarea iubirii ideale, să spunem, în câteva cuvinte, îi jignește pe bulgari. Dar, în mare parte, este o comedie ușoară, fermecătoare și plăcută, care face unele glume despre bulgari, având în vedere că este plasată în Bulgaria. Așa că nu știu de ce ai juca o piesă în Bulgaria și ai aștepta glume despre Islanda sau Ecuador. O parte din controversă a fost provocată de un grup numit Uniunea Scriitorilor Bulgari, care l-a exclus pe scriitorul bulgar foarte talentat din era sovietică, disidentul Georgi Markov… Dar este doar o piesă amuzantă jucată de actori și actrițe extrem de talentați, într-o producție minunată. Nu prea înțeleg care e problema. Am avut toate biletele vândute în acea seară, dar nu au permis accesul publicului. Dar cred că sunt mai degrabă un spectator în această situație”, a mai spus actorul, care în 2023 a avut trei reprezentații pe Naționalul din Timișoara, în spectacolul „Comedia Infernală”.

John Malkovich la Timișoara FOTO Ștefan Both

“Când scoți ceva în piața publică, trebuie să fii pregătit ca oamenii să-l respingă”

John Malkovich a fost rugat de un tânăr student la actorie să dea un sfat celor aflați la începutul drumului în acest domeniu. Actorul a spus că nu-i place să dea sfaturi, dar a oferit un răspuns:

“Nu prea dau sfaturi. Adică, singurul sfat pe care l-aș da ar fi să te asiguri că ești un critic sever al propriilor tale realizări și să te asiguri că poți suporta asta, pentru că nu ar trebui să fie greu. Când pui ceva în piața publică și te aștepți la o viață de aplauze și apreciere, greșești. Când scoți ceva în piața publică, trebuie să fii pregătit ca oamenii să-l respingă, să-l displacă profund, să-l displacă cu fiecare fibră a ființei lor. Se întâmplă asta. Și dacă ești inteligent, vei ști de obicei de ce. Pentru că nu a fost bun sau suficient de bun. Valul nu i-a prins. Asta aș spune. Nu știu dacă este un sfat, e mai mult un fapt. Aproape niciodată nu vei face ceva care să nu atragă critici din partea unui procent din oameni. Vor exista critici și e în regulă.”

John Malkovich la Timișoara FOTO Ștefan Both

John Malkovich va avea joi două reprezentații pe scena Naționalului Timișorean, cu piesa „Infamous Ramirez Hoffman”, după un scenariu bazat pe capitolul final al cărții „Literatura nazistă în Americi” a binecunoscutului scriitor Roberto Bolaño. Primul spectacol de joi va avea loc de la ora 18:00, iar cel de-al doilea de la ora 20:00. Spectacolul de vineri este programat de la ora 18:00.

Afișul spectacolulului The Infamous Ramirez Hoffman

Malkovich a apărut în peste 70 de filme, iar pentru rolurile sale în filmele „Places in the Heart” și „In the Line of Fire” a fost nominalizat la Premiile Oscar, BAFTA și Globul de Aur. De asemenea, rolurile sale în filmele „Empire of the Sun”, „The Killing Fields”, „Dangerous Liaisons”, „Con Air” și „Changeling” au fost foarte apreciate de către critica de specialitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...