Johnson & Johnson a cerut oficial autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 în UE. Acesta se administrează într-o singură doză și are eficacitate globală de 66%
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi o solicitare oficială din partea companiei Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) pentru autorizarea condiţionată a vaccinului acesteia anti-COVID-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
EMA va evalua această cerere ”într-un calendar accelerat”, întrucât a început din decembrie o analiză în timp real a datelor privind eficacitatea şi siguranţa vaccinului Johnson & Johnson.
Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) din cadrul EMA estimează că evaluarea sa asupra acestui vaccin s-ar putea încheia aproximativ la jumătatea lunii martie, cu condiţia ca informaţiile prezentate de compania farmaceutică să fie ”suficient de complete şi solide”, astfel încât acest vaccin să primească autorizaţia de comercializare condiţionată în UE.
Conform companiei Johnson & Johnson, vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.
În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui.
Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.
Vaccinul Johnson & Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.
sursa foto: Comisia Europeană / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii