G4Media.ro

Joi va fi ales al zecelea președinte al Comitetului Internațional Olimpic

Jocurile Olimpice / Sursa foto: captură video

Joi va fi ales al zecelea președinte al Comitetului Internațional Olimpic

Comitetul Internațional Olimpic își va alege, joi, al zecelea său președinte, cu prilejul celei de-a 144-a Sesiuni, care are loc în Grecia, la Costa Navarino.

Germanul Thomas Bach, în vârstă de 71 de ani, își va încheia mandatul în iunie după 12 ani la conducerea CIO, transmite Agerpres.

Șapte candidați se află în cursa pentru președinția CIO: vicepreședintele CIO, Juan Antonio Samaranch Jr, președintele Federației internaționale de atletism, britanicul Sebastian Coe, multipla campioană olimpică la înot Kirsty Coventry, care este în prezent ministrul Sportului în Zimbabwe, șeful Federației internaționale de ciclism, francezul David Lappartient, prințul Feisal Al Hussein al Iordaniei, președintele Federației internaționale de gimnastică, japonezul Morinari Watanabe, și multimilionarul suedezo-britanic Johan Eliasch, care conduce Federația internațională de schi.

CIO, organism constituit în 1894, a avut până acum opt președinți europeni și unul nord-american.

Francezul Pierre de Coubertin a petrecut cea mai lungă perioadă la conducerea CIO, 31 de ani, între 1896 și 1925.

Lista președinților CIO

  • Demetrius Vikelas (Grecia), 1894-1896
  • Pierre de Coubertin (Franța), 1896-1925
  • Henri de Baillet-Latour (Belgia), 1925-1942
  • Johannes Sigfrid Edstroem (Suedia), 1942-1952
  • Avery Brundage (SUA), 1952-1972
  • Michael Morris, Lord Killanin (Irlanda), 1972-1980
  • Juan Antonio Samaranch (Spania), 1980-2001
  • Jacques Rogge (Belgia), 2001-2013
  • Thomas Bach (Germania), 2013-2025.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.