G4Media.ro

Jony Ive, designerul iPhone și iMac, părăseşte Apple pentru a-şi fonda propria…

Jony Ive, designerul iPhone și iMac, părăseşte Apple pentru a-şi fonda propria firmă

Jony Ive, designerul iMac şi iPhone, va părăsi Apple în acest an pentru a-şi înfiinţa o firmă proprie, LoveFrom, care va număra totuşi Apple printre clienţii săi principali, a anunţat joi compania, citată de AFP şi BBC.

„Jony este o figură singulară în lumea designului, iar rolul său în renaşterea Apple este gigantic, de la revoluţionarul iMac în 1998 la iPhone în 2007 sau la noul sediu al grupului din California”, a declarat Tim Cook, CEO-ul Apple, despre britanicul în vârstă de 52 de ani, care în urmă cu câţiva ani a fost înnobilat de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

„Apple va continua să profite de talentul lui Jony lucrând direct cu el pe proiecte exclusive”, a continuat Cook, citat într-un comunicat, declarându-se „nerăbdător” să continue să lucreze cu designerul prin intermediul noii sale firme.

„După aproape 30 de ani şi nenumărate proiecte, sunt extrem de mândru de munca de durată pe care am depus-o pentru a crea o echipă de design, un proces şi o cultură la Apple, care nu au egal”, a declarat Ive.


Potrivit BBC, până în prezent se cunosc puţine detalii despre LoveFrom, cu excepţia faptului că va avea sediul în California şi se va concentra pe tehnologia portabilă.

Plecarea lui Jony Ive din companie intervine însă într-o perioadă de schimbări pentru Apple. Directorul de retail Angela Ahrendts a plecat în luna aprilie, iar investitorii sunt îngrijoraţi de scăderea vânzărilor la iPhone-uri, notează BBC.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „investitorii sunt îngrijoraţi de scăderea vânzărilor la iPhone-uri,” cred si eu, la preturile alea…

    • Vorba lui Hagi … ai bani ,nu ai , iți iei un Imac

    • ca parca ailalti producatori nu au (si) telefoane la preturi la fel de mari. daca au vazut ca merge, au marit toti. dar ce se spune in articol are legatura cu altceva, nu cu pretul.