G4Media.ro

Josep Borrell: Ne opunem oricărui abuz al Rusiei la preşedinţia Consiliului de…

Sursa foto: consilium.europa.eu

Josep Borrell: Ne opunem oricărui abuz al Rusiei la preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU

Uniunea Europeană (UE) „se va opune oricărui abuz” al Rusiei la preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, a afirmat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, pe Twitter, informează Agerpres conform AFP.

„Instalarea Rusiei la preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU este demnă de o glumă de 1 aprilie”, a comentat Borrell. „Chiar dacă este membru permanent al Consiliului de Securitate, Rusia nu încetează să încalce însăşi esenţa cadrului juridic al ONU”, a denunţat şeful diplomaţiei europene.

Rusia a preluat sâmbătă preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, pentru toată luna aprilie, iar Moscova a anunţat că delegaţia sa va fi condusă de ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov.

„Este dificil să imaginezi ceva care să demonstreze (şi mai mult) falimentul complet al unor astfel de instituţii”, a deplâns preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

El a îndemnat la „o reformă a instituţiilor mondiale, inclusiv a Consiliului de Securitate al ONU”.

„Un stat terorist trebuie împiedicat să distrugă lumea. Teroriştii trebuie să piardă, trebuie să fie traşi la răspundere pentru teroare şi nu să prezideze”, a susţinut Zelenski.

Prima reuniune a Consiliului de Securitate sub preşedinţia rusă ar urma să aibă loc luni dimineaţa, însă vor avea loc doar discuţii obişnuite în spatele uşilor închise asupra agendei de lucru pentru aprilie.

Reuniunea ar trebui să fie urmată, cum se obişnuieşte, de o conferinţă de presă a noului preşedinte al acestei instanţe, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Saracul de Borrell. UE nu este parte in UNSC. Din UE doar Franța este membru permanent, poate Borrell se da putin rotund pe lângă Franța sa „facă ceva”.

  2. Oooooo, cracanel tremura de frica…. muhaialelor cat a pompat bani in tartitele voaste v-a placut, acu cand isi da in stamba si granita rusnaciei este orizontul va infoiati mama mama ….💫💥💣💭

  3. „Uniunea Europeană (UE) „se va opune oricărui abuz” al Rusiei la preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, a afirmat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell”. Cher Monsieur Borrell, Avez-vous établi un seuil / „prag” en romachcanèze en ce qui concerne „orice abuz, etc.etc.”? Sinon, chez nous, tout au moins , vous avez raté le coche . A bon entendeur, salut!. Stiu den surse demne de încredere ca Dl. Borrell ceteste regulat site-ul de comentarii de la G4media! Am vrut sa-l scutesc de traducere.