G4Media.ro

Judecătoarea Adriana Pencea, propusă vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti / Din…

Sursa foto: Pexels

Judecătoarea Adriana Pencea, propusă vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti / Din deciziile date de ea: A suspendat condamnarea lui Popoviciu, a restituit la DNA dosarul “Vizită la Trump” şi l-a eliberat pe Dragnea din penitenciar

Judecătoarea Adiana Pencea de la Curtea de Apel Bucureşti a fost propusă pentru funcţia de vicepreşedinte al CAB de către colegiul de conducere al instanţei bucureştene, potrivit ordinii de zi a Secţiei pentru judecători a CSM din 26 septembrie 2024.

În acest moment, judecătoarea Pencea deţine funcţia de preşedinte al Tribunalului Giurgiu, dar a fost delegată ca judecător la Secţia a I-a Penală a CAB pe vremea când instanţa era condusă de judecătoarea Lia Savonea. Secţia pentru judecători a CSM trebuie să decidă prin vot dacă acceptă numirea judecătoarei Pencea în poziţia de vicepreşedinte al instanţei.

Cine e judecătoarea Pencea. A suspendat condamnarea lui Puiu Popoviciu

Pe 26 mai 2023, judecătoarea Pencea a admis cererea de revizuire formulată de omul de afaceri Puiu Popoviciu, a dispus rejudecarea dosarului Băneasa și a suspendat executarea sentinței de condamnare de 7 ani de detenție.

Urmarea a fost că judecătoarea Liana Arsene, care judeca latura civilă a dosarului Băneasa, a retras mandatul european de arestare emis pe numele lui Popoviciu. Judecătoarea Arsene a devenit între timp șefa CAB. Şi ea este considerată în justiție drept o apropiată a fostei șefe a CSM şi CAB, Lia Savonea.

Mai departe, consecința a fost că Înalta Curte de Justiție a Marii Britanii a respins definitiv extrădarea omului de afaceri în România. Detalii aici. 

A restituit definitiv la DNA dosarul “Dragnea, vizită la Trump”

Pe 12 aprilie 2024, completul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a restituit definitiv la DNA dosarul “Vizită la Trump” privindu-i pe Liviu Dragnea şi Cristi Burci. Completul a fost format din judecătorii Adriana Pencea şi Laurenţiu Modoran după ce judecătoarele Carmen Cristian Craiu şi Mihaela Niţă au fost înlocuite prin decizii administrative ale conducerii instanţei. Vezi cum aici.

L-a eliberat pe Dragnea din penitenciar

În iulie 2021, judecătoarea Pencea a făcut parte din completul care l-a eliberat din penitenciar pe fostul lider PSD Liviu Dragnea. Aceasta după ce Judecătoria Sectorului 5 și Tribunalul București au respins cererea lui Dragnea de eliberare.

Ulterior, fostul lider PSD a făcut o cerere de strămutare pe motiv că în Capitală nu ar fi avut parte de judecători imparţiali. Strămutarea a fost admisă de judecătoarea Nicoleta Nolden (fostă Cristuș), acum pensionară. Nolden a anulat decizia Tribunalului București, a decis rejudecarea şi strămutarea procesului privind eliberarea lui Dragnea la Tribunalul Giurgiu.

Apoi, judecătoarele Adriana Pencea și Oița Ghiță de la Tribunalul Giurgiu au decis punerea lui Dragnea în libertate. Detalii aici. 

Numită de CSM-ul dominat de Savonea

În 2018, Adriana Pencea (fostă Filip) a fost numită în funcția de șefă a Tribunalului Giurgiu de către Secţia pentru judecători a CSM pentru un mandat de 3 ani, începând cu 1 ianuarie 2019 până pe 1 ianuarie 2022.

Comisiile de examinare pentru funcţiile de conducere au fost desemnate de Secţia pentru judecători a CSM, au explicat atunci mai mulţi magistraţi pentru G4Media.ro. Secţia pentru judecători a CSM era dominată de gruparea judecătoarei Lia Savonea, şefă a CSM în 2019.

S-a delimitat de protestele din Justiție pe vremea lui Dragnea

Numele judecătoarei Adriana Pencea se află și pe lista şefilor de instanţe care, în martie 2019, s-au delimitat de protestele magistraţilor împotriva modificărilor operate de PSD-ALDE-UDMR la legile Justiţiei. Vezi aici.

L-a eliberat pe Sile Cămătaru

În noiembrie 2012, judecătoarea Adriana Filip (actuală Pencea) l-a eliberat din arest pe Sile Cămătaru. În urma unui denunţ potrivit căruia ar fi primit suma de 100.000 de euro pentru eliberarea interlopului, judecătoarea a fost anchetată de DNA, însă investigaţia nu a confirmat suspiciunile. Potrivit declaraţiilor sale de avere, soţul judecătoarei este director de alimentaţie publică la firma Amon SRL, care operează restaurantul Perla de pe faleza Dunării din Giurgiu.

Prietenă cu o avocată PSD, anchetată de DIICOT în dosarul clanului Butoane

În 2021, publicația clujust.ro publica fotografii de pe Facebook cu judecătoarea Adriana Pencea, aflată în vacanță cu avocata Crina Stoianovici, anchetată de DIICOT în dosarul clanului Butoane din Giurgiu. Acum, fotografiile nu se mai regăsesc pe profilul de Facebook al avocatei Stoianovici. Sunt în schimb nenumărate fotografii ale acesteia cu lideri PSD precum Niculae Bădălău, Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă sau Marian Mina.

Potrivit unor surse judiciare, până în 2008, Adriana Filip a fost procuror DIICOT Giurgiu. A devenit judecătoare și președintele Judecătoriei Giurgiu. Ea ar fi fiica fostului judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Pascu Ghiciu, sora lui Alexandru Ghiciu, ofițer SIE, și fina fostului parlamentar PNL Dragoș Ujeniuc.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. LIA SAVONEA, ȘEFA MAFIEI DIN JUSTIȚIE, trage după ea numai judecători lipsiți total de onestitate, puși pe căpătuială, șantajabili, și prin care poate să aibă controlul maxim la toate nivelurile pt eternitate….
    Țară de nelocuit…..

  2. Mafioata a ajutat mafiotii, acuma mafiotii o rasplatesc pe mafioata.
    Nimic nou sub soare. 🤮

  3. Mafia din justiție își face mendrele în Românica.