Judecătoarea din Brăila care a refuzat arestul unui suspect acuzat că a violat o minoră se întoarce în magistratură. Decizia Instanței Supreme este definitivă / Magistrata fusese suspendată temporar de CSM
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți repunerea în funcție a judecătoarei din Braila care a schimbat arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui bărbat suspectat că a violat la minoră, potrivit portalului instanțelor de judecată. Decizia Instanței Supreme este definitivă.
Într-o reacție pe Facebook, fostul ministru al Justiției Ana Birchall îi cere lui Stelian Ion să ia măsuri pentru evitarea repetării unor astfel de situații.
„Cu alte cuvinte de astazi doamna judecator din Braila poate sa reintre in sala de judecata si, in baza deciziei de astazi, va primi si salariul pe TOATA perioada cat a fost suspendata.
Domnul ministru al justitiei, va treziti din adormire si din betia propriilor dvs declaratii bombastice, aplecandu-va, asupra problemelor grave care se intampla in justitie. Puteti totusi sa aveti curajul sa asumati, sa initiati si sa adoptati masuri legislative astfel incat astfel de lucruri sa nu se mai intample?” subliniază Birchall.
Secția pentru Judecători a Consiliului Superior a decis în februarie suspendarea judecătoarei Cristina Coarnă de la Brăila până la un rezultat final al cercetării disciplinare declanșate de Inspecţia Judiciară împotriva acesteia.
Este vorba despre judecătoarea care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate timp de 8 luni, motivând că faptele inculpatului, deși reprobabile, nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare și nici nu au existat ieșiri în stradă sau proteste în presă.
Citește integral
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii