BREAKING O nouă lovitură pentru buget dată de CCR. Curtea Constituțională a decis că supra-impozitarea pensiilor magistraților e neconstituțională
UPDATE ora 12,55 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a articolului 101 din Codul fiscal, ce constituie temeiul legal pentru impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor.
CCR a luat decizia cu majoritate de voturi, potrivit informațiilor G4Media.
Decizia CCR pune o presiune suplimentară pe bugetul anului 2025.
UPDATE 14.10 Banca Mondială spunea anterior, într-un raport, că impozitarea progresivă cu până la 15% a pensiilor speciale va avea efecte neglijabile de reducere a cheltuielilor și, în timp, din ce în ce mai puține pensii de serviciu vor face obiectul unei impozitări crescute. Banca Mondială a fost consultantul în cadrul acestei reforme. Ținând cont că CCR a desființat doar supraimpozitarea pentru pensiile speciale ale magistraților, efectul bugetar va fi și mai mic.
Știrea inițială
Magistratul de la Tribunalul Ialomița a admis miercuri, 13 martie 2024, solicitarea judecătoarei pensionare Sevastita Stoian (fosta președintă a Secției civile de la Tribunalul Călărași) de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului 101 din Codul fiscal, ce constituie temeiul legal pentru impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, potrivit luju.ro.
Numeroși magistrați pensionari din toată țara au cerut instanțelor să oblige casele județene de pensii la calcularea corectă și restituirea sumelor reținute din pensiile lor începând cu luna ianuarie a acestui an, cu titlu de impozit pe drepturile de pensie.
Judecătoarea Mioara Iancu a suspendat judecarea dosarului nr. 58/98/2024 până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.
„Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanta STOIAN SEVASTITA în contradictoriu cu parată CASĂ JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA.
Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta cu privire la dipozitiile art.101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin raportare la dispozițiile art. 1 alin 3 și 5 cu trimitere la art. 6 din Legea nr. 24/2000, art. 16 alin 1, art. 44 alin 1 și 2, art. 56 alin 2, art. 124 alin 3, art. 139 alin 1, art. 147 alin 4 din Constituția României.
Suspendă judecarea pe fond a cauzei până la pronunțarea și motivarea deciziei Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Cu drept de recurs în privința soluției de suspendare, pe toată durata suspendării. Cererea de exercitare a caii de atac se depune la Tribunalul Ialomița – Secția civilă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 13.03.2024”, se arată în minunta Tribunalului Ialomița.
Ce reclamă magistrații
Excepția de neconstituționalitate amintită a fost invocată în cele mai multe cazuri,de către Asociația personalului din justiție ROJUST, condusă de fosta judecătoare ICCJ Mioara-Iolanda Grecu și are în vedere faptul că articolul 101 din Codul fiscal încalcă obligația constituțională a Parlamentului de a aduce în concordanță legile cu hotărârile Curții Constituționale a României.
De asemenea, pasajul criticat contravine principiilor constituționale care consfințesc neretroactivitatea legii civile (art. 15 alin. 2 din Constituție) și așezarea justă a sarcinilor fiscale (art. 56 alin. 2 din Constituție).
Totodată, articolul 101 din Codul fiscal vine în contradicție cu principiul nediscriminării prevăzut de articolul 16, alinestul 1 din legea fundamental, fiind vorba despre discriminarea pe criteriul averii, explică magistrații.
Nu în ultimul rând, textul criticat încalcă dreptul de proprietate privată, garantat de articolul 44 din Constituție.
Judecătorii au făcut trimitere în acțiunea lor în justiție și la articolele 124 și 125 din legea fundamentală, privind înfăptuirea justiției, respectiv statutul judecătorilor. Mai precis, magistrații pensionari explică faptul că orice tăiere a pensiilor de serviciu constituie un atentat la independența sistemului judiciar.
Totodată, o parte importantă din excepția de neconstituționalitate este rezervată încălcării articolului 1, alineatul 5 din Constituția României: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Este vorba despre nesocotirea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii