Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă în cazul lui Laurențiu Baranga, acuzat că și-a falsificat diplomele de studii
Fostul șef al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, a fost audiat sâmbătă la Parchetul General, fiind, totodată, reţinut de procurori pentru înşelăciune. Baranga e suspectat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat, dar și alte documente de studii, iar procurorii au propus în cazul său măsura arestului preventiv.
Judecătorii au considerat însă că nu se impune măsura arestului prevenitv și au dispus ca Baranga să rămână sub arest la domiciliu.
Mai jos, detaliat, Închierea instanței dispusă în ședința din 11 octombrie:
Dosar nr. 21450/302/2020
Şedinţa Camereide Consiliudin 11.10.2020
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:_____________________În baza art. 227 alin. 2 Cpp rap.la art. 202 alin. 4 lit. d Cpp cu aplic.art. 218Cpp, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de urmărire penală nr. 162/P/2020 şi dispune măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul BARANGĂ LAURENŢIU, cercetat sub aspectul săvârşirii în concurs a două infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 2 Cp cu aplic.art. 38 alin. 1 Cp, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2020 şi până la data de 09.11.2020, inclusiv.În baza art. 221 alin. 1 Cpp, impune inculpatului BARANGĂ LAURENŢIU obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv fără permisiunea organului judiciar carea dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cpp, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul BARANGĂ LAURENŢIU va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu reprezentanţii părţilor civile Universitatea „VALAHIA” din Târgovişte şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară –Bucureşti, direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 221 alin. 4 şi 5Cpp, atrage atenţia inculpatului BARANGĂ LAURENŢIU că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.10.2020, ora 14,45.
Sursa Foto: pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii