G4Media.ro

Judecătorul Cristi Danileț anunță că e urmărit disciplinar de Inspecția Judiciară într-un…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Judecătorul Cristi Danileț anunță că e urmărit disciplinar de Inspecția Judiciară într-un nou dosar

Judecătorul clujean Cristi Danileț a anunțat joi într-o postare pe Facebook că e urmărit disciplinar de Inspecția Judiciară într-un nou dosar. Danileț a fost exclus săptămâna trecută de CSM din magistratură printr-o decizie ce poate fi atacată în instanță.

”Tocmai am primit de la Inspecția Judiciară o înștiințare oficială cum că sunt urmărit disciplinar într-o nouă cauză: pentru că sunt membru în asociația VeDem Just care desfășoară activități de educație juridică pentru copii și în asociația ICDE care susține valorile fundamentale ale UE, mi se reproșează că în acest fel fac parte din ”formațiuni politice” și desfășor activități politice, incompatibile cu statutul de magistrat”, a scris Danileț.

  • Postarea integrală a judecătorului:

Trebuie să știți că un magistrat poate face parte din orice asociații, nu doar cele profesionale (art. 11 și 76 din Legea nr. 303/2004), dar nu poate să facă parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic (art. 9 din aceeași lege).

Or, fiecare din cele două ONG-uri menționate sunt înregistrate oficial, la Judecătorie, ca „persoană juridică de drept privat, independentă, apolitică, nonprofit, neguvernamentală”. Eu niciodată nu am luat parte la vreo acțiune politică cu aceste organizații și m-am abținut întotdeauna de la vot când a fost vorba de vreun comunicat de presă care viza spectrul politic, tocmai în considerarea funcției mele de judecător.
Interesant este că sesizarea a fost trimisă de un tânăr de 22 de ani, fără studii de specialitate. Ea are note de subsol și e formulată în limbaj juridic. Tânărul nu are cont de facebook, dar a anexat o grămadă de mesaje de pe FB de susținere a mea după excludere, mai ales cele care vin din partea unei ambasade și a oamenilor politici, dar sunt selectate doar cele ce vin dintr-un singur partid. S-a adresat direct președintelui CSM, a cărui adresă de email nici măcar eu nu o cunosc și nu e afișată public pe site-ul CSM. Plângerea lui este făcută pe data de 15 decembrie, când eram deja suspendat, așadar când eram deja în afara sistemului juridic. Mai mult, are 180 de pagini ca anexe, printre care un interviu de al meu din 2017 despre cartea de educație juridică și reacții ale unui șef de partid și unui europarlamentar din același partid avute în 14 decembrie.

Inspecția a început cercetarea disciplinară ieri și mă anunță azi că pe 29 decembrie trebuie să fiu la audiere la sediul său din București, în condițiile în care legea spune că audierile se fac la sediul instanței, un ordin al Inspectorului șef de anul trecut spune că se fac online, iar eu sunt suspendat din funcție astfel că nu am nicio îndatorire față de Inspecția Judiciară.

Mie îmi e clar ce se întâmplă și nu vreau să intru în răfuielile de partid. Cert este că Inspecția Judiciară profită de ocazie și, realizând ridicolul sancționării mele pentru postările de pe tiktok, și-a pregătit „arsenalul greu”: acuză un magistrat că face politică. Interesant este că aceeași Inspecție Judiciară nu a avut nimic de spus când magistrați au fost secretari de stat (funcție eminamente politică), când șeful Inspecției Judiciare a fost pus în funcție de Guvern, când un magistrat a fost filmat ieșind dintr-un sediu de partid politic după care a fost propus într-o funcție de ministru, când un magistrat a declarat public că a luat legătura cu un membru de partid pentru a fi propus într-o funcție de demnitate publică, când un magistrat a declarat că a fost sunat de premier și propus drept ministru sau când un șef de asociație de judecători pleacă într-un partid politic de unde candidează la alegerile locale. După tiktok, asta este încă o premieră în magistratura română. (sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

49 comentarii

  1. Va avea câte dosare vrea gruparea Savonea.

    • PSD-ul tau a fost cel care a macelarit legile justitiei in Romania, am inteles cu totii ca sunteti ticalosi pana in maduva oaselor.

    • Soarta, bai gunoi, acest Bulai al lumii judiciare a picat de păcălici….dacă gașca lui Parlog a pus toate cărțile pe mana moartă a lui Stelica….vad ca Savonea a trecut la curățenia de iarnă, individul de ii plangeti de mila stie ca statutul de magistrat, ala de aduce salarii astronomice și pensii speciale presupune și interdicții, nu activitate politica, nu poti fi infuencer pe tiktok, magistrații aplica legea, nu propun legi, așa scrie în Constituție, săracul shaolin a picat ca fraierul

    • Ești atât de limitat…Dumnezeule, nu cred că ești ființă umană, mai mult ca sigur ești un BOT.

    • Este sarcina data de PSD lui Savonea sa execute toti judecatorii cinstiti.

    • Și totuși, de ce nu au îndreptat absolut nicio lege mutilată de catre PSD, stimabili domni Predoiu și Stelian Ion? Au avut 2 ani la dispoziție. Tu chiar crezi că mai ține retorica asta haștagistă cu PSD-ul care a mutilat legile justiției? Știu că ești scurt la minte, dar ăștia scurți la minte ca tine au scăzut la 10%, ceea ce este un lucru îmbucurător.

    • USR e singurul partid cinstit din tara si are doar 14%, nu avea majoritate ca sa repare legile justitiei fara PNL, iar PNL e partid de hoti, ca PSD. Deci USR nu avea cum sa repare nimic, fiind singurul partid cinstit din tara. Procentele USR se duc la AUR, nu la tine la PSD, deci te bucuri degeaba, sclav mancator de c***t contra-cost ce esti. Cati bani faci tu si cati bani fac stapanii tai, cei care te folosesc?

    • Cu Iohanis in frunte securiștii-bolșevici sunt tari.

    • E greu cu rusii. Vad ca rominia se apropie cu pasi repezi de rusia.

      Probabil ca in curind o sa se continue traditia ponta si jurnalistii, judecatorii si procurorii incomozi o sa inceapa sa se aplece cam mult peste balcon.

    • Băi, mă omori – cu „cinstit”..
      Nu-i punem la rang de sfinți, să-i canonizăm?
      Ești de belea, pe bune!
      I-a verificat el, în șosete și a văzut că-s „cinstiți”. De parcă zecile sutele alea de condamnați aleși care tot înfundă pușcăriile – de parcă ăia nu s-ar fi înarmat cu aceeași „cinste” când au candidat, care cum..
      Chiar ești copil? Sau bei – de rupi?
      Vladimire – tu!

    • Mafioții revin în forță și magistrații independenți sunt îndepărtați unul câte unul. De ce credeți ca nu a luptat Iohannis să rămână Kovesi la DNA ? Pentru că totul a fost un plan de distrugere a justiției. Bucățică cu bucățică și nu cu barosul cum a încercat Dragnea. Le-a reușit. Oamenii care votează aceleași partide de 32 de ani își merită soarta. Păcat de ceilalți care vor o schimbare și au rămas sufocați într-o țară profund coruptă.

    • Și ok, nu neg că formațiunile enumerate de tine nu ne-au vândut!

      Dar n-ai cum să știi ce-i în mintea unuia care merge să candideze – sau chiar fiind în exercițiu – să spui că-i cinstit – până nu-și termină mandatul, ca săi poți evalua rezultatele, la final !

      lmao – m’o făcu’ mama mare cinstit și io nu știam

    • 404 tu cine ești
      îs de acord, cu cele ce spui dar care-i nickname’ul tău cu care postezi de obicei? – că nu-i ăsta.

    • Eugene .. aburistanezule .. linkul ãla e din gazeta de pamflet .. cumpãratã de mega infractorul Vântu ?! Dar haideti sã întelegem cine-i Netejoru-„sãful” Inspectiei Judiciare .. Lia Savonea şi lui Lucian Netejoru sunt cei care au pus umărul la eliberarea din penitenciar a fostului lider PSD Liviu Dragnea

    • A .. tzutzãrul aservit p$deilor,din magistratura mafiotizatã,pe enorm de mulți bani de la bugetul de stat!! Dar,haideți sã înțelegem cine i acest Netejoru: https://newsweek.ro/justitie/lucian-netejoru-pus-de-dragnea-si-toader-sa-o-haituiasca-pe-kovesi-spor-de-8000-lei-in-pandemie

    • Te roade ca nu sunt toti judecatorii sclavii PSD-ului ca tine. Acuma deschide gura larg si mai ia un polonic cu r***t, ca pentru asta esti platit.

    • Dacă a trădat secrete de stat de ce nu e judecat pentru fapta respectiva, ci este mustrat pentru postări pe tiktok sau educarea copiilor? Miroase a răzbunare sau execuție politică.

    • Acum m-am lamurit, Evgheni isi ia argumentele de prin fituici de umor, chipurile. Mai baiatule, tu ai pus mana pe vreo carte adevarata in toata viata ta?

    • Eugen este un po.stac plătit si merita sa fie tratat doar cu “ignore” când se mai baga in seama la comentariile comentatorilor independenți!

      Nu ai ce sa dezbați cu el. Este al ma.fiei.
      Urmăriți-i u.ra si comentariile de la alte articole. Doar astăzi am înțeles de ce interveneau trolli speciali sa se ocupe de el.
      Eu nu am avut niciun incident cu el pe forum pana astăzi, când am fost surprinsă de subiectivismul si modul cum insulta din senin, fără argumente. Atunci am înțeles ca este un postac!

    • Nomenclaturist.
      Nu-i al mafiei (interlopilor), nu.
      E din garda veche, a lui Iliescu și urmașii.
      @Diana

    • Si postacii ca Eugen ne arata cine sunt Catavencii.

  2. Baga repede un TikTok cu smiorcaieli, ca sa te apere ambasada USR.

  3. E clar, daca sunt multi ca Eugen (Evgheni) in tara asta, nu mai putem vorbi despre viitor!

  4. Vad multi ca scriu despre legi ca nu sunt etc. Problema este ca nu se aplica corect, nu are cine sa le aplice pt ca probabil nu le cunosc cei in cauza. Felicitări D nului judecator Danilet pt ca lupta cu propria sa justitie ce sincer trebuie reformata. Am ajuns dupa 32 de ani la o situație unde drepturile omului sunt puse serios sub semnul intrebarii

  5. Asta ne-a adus trasatorul Iohanis.

  6. Pai nu asta face? Se vede ca face politica. Care sunt valorile UE care le sustine?

  7. PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im și PSD-IM, vă fu…….em și furăm de vă nenorocim.
    CORUPEM și HOȚIM pentru că a trăi în alt fel nu știm.
    NOI nimic nu pățim, Justiția o jumulim.
    Văd ura viscerală față de un om bine pregătit profesional .
    Văd frica că nu se va putea trăi că pe timpul USL.

  8. Am spus și o să o repet . Mereu .
    Când spui comunist ,spui mai rău decât diavolul .
    Au distrus tot . Vieți ,normalitate , educație , civilizație , norme de bun simt . Orice lucru pe care comuniștii nu l-au avut ,din ură și frustrare , l-au distrus . Mutilat .
    Când raul (sovieticii) a venit în țară , primul lucru a fost sa instaleze , sub presiunea baionetelor , șefii. Cine erau șefii . Cei mai inculți și cu mintea odihnită (pe veci) , dar cu mușchi . Erau câinii de paza . Ferma animalelor . Azi ii vedem pe toți urmașii lor aflați în partide , guvern, in justiție , la curtea neconstituțională . Peste tot . S-au înmulțit așa cum o fac paraziții . Consuma . Niciodată nu au fost în stare să producă valoare . Numai devorează.

    • Adunatura asta de infractori, inculti, parveniti nu mai are de a face nimic cu comunismul de acum 30 de ani. Nu vreau sa scuz camcerul acela care a fost comunismul din România. Dimpotrivă. Dar să nu îl folosim ca o justificare pentru clica asta care sunt acum la guvernare si prin institutii.

  9. Și UDMR este o asociație d.p.v. statutar. Asta nu o împiedică însă în a desfășura activități politice. Dar nu orice ONG își respectă caracterul apolitic, neguvernamental și nonprofit.

  10. Până una, alta, asta e realitatea:

    https://m.digi24.ro/stiri/economie/companii/afacere-romaneasca-mutata-in-elvetia-antreprenor-nu-este-o-decizie-usoara-dar-acolo-primim-mult-sprijin-din-partea-autoritatilor-1778545

    Plecarea soților Bișboacă din țară confirmă un studiu recent efectuat de Rethink România. Conform datelor, 730 de mii de români cochetează cu ideea de a emigra în 2022.

  11. Hiku:
    Stai linistit, Vasilica Macovei,
    Ca urmeaza doza trei.

  12. Asta nu a lucrat nimic toată cariera lui.Numai după învârteli a umblat.Bine ii fac.

  13. Ăsta e judecătorul care susținea zoofilia ? De ce oare avem astfel de indivizi in funcții de magistratura ? Ar trebui sa solicitam impunerea unor controale psihologice riguroase in fiecare an pentru acești oameni.

  14. Justitia mafiei in actiune!
    Din romanistan scapa cine poate, aici nu mai e nimic de facut.

  15. Vad că au început să lucreze nababii cu salarii de 8000 de euro din CSM, problema e că și ei sunt niste mafioți,nu poți să sancționezi pe unul că Danilet,el este handicapat patent,trebuie internat și injectat cu calmante!

  16. https://www.catavencii.ro/scutit-de-pirnaie-profil-de-potaie/

    Hai cu link ăsta, că n-a mai fost postat de mult. Dau și din wikileaks despre lătura asta trădătoare dacă copiii @Gunoiului/Pfizer nu fac cerere de schimbare de sex.

  17. Nea Daniletz,
    e greu de înțeles că anumitor categorii sociale, le sunt interzise prin statutul lor unele ,,activități”?!
    Apucă-te nene de cantat la nunti, ori ai făcut-o deja și pe asta?!
    Ai fi in stare să-i condamni pe unu, dar pe tine nu te vezi?! Ridicoluleeeee! Mars afară din magistratură!