G4Media.ro

Judecătorul Cristi Danileţ atrage atenția asupra numărului insignifiant de dosare soluționate prin…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Judecătorul Cristi Danileţ atrage atenția asupra numărului insignifiant de dosare soluționate prin mediere/ Anul trecut au fost 216 medieri, la 3 milioane de dosare/ Numărul mediatorilor s-a înjumățit în ultimii ani

Anul trecut au fost 216 medieri în România, insignifiant la numărul de trei milioane de dosare din instanţe, a declarat judecătorul Cristi Danileţ.

El a precizat, cu prilejul participării sale la o conferinţă, că în 2014 au avut lor 2.085 de medieri, iar numărul lor a urca  la 2.300 în 2015, după care a început să scadă.

Judecătorul Cristi Danileţ a menţionat şi că dintre cei peste 10.000 de mediatori care au fost autorizaţi au mai rămas în activitate în prezent 4.376.

„Nu le-a explicat nimeni că asta este o profesie liberală, clienţii trebuie căutaţi, că trebuie făcută reclamă la profesie”, a punctat judecătorul.

„Mai există o variantă, să fie medieri extra-procesuale, adică n-a ajuns dosarul încă în instanţă, noi nu ştim de el, nu-l avem în statistică. Şi cumva părţile, înainte să ajungă la noi, s-au dus ele voluntar la mediatori. M-aş mira să fie mai mult de 200, hai să spunem 1.000, hai să spunem 2.000, că ar fi în afara instanţelor”, a spus Cristi Danileţ.

În altă ordine de idei, el a arătat că printre fenomenele periculoase pentru elevii din România este pornografia infantilă, despre care a spus este „răspândită”. Judecătorul a mai atras atenţia că violenţa şcolară constituie al doilea mare fenomen şi a semnalat problema consumului şi traficului de droguri.

În opinia sa, în şcolile din România „o grămadă de legislaţie” privind interzicerea violenţei, armelor, drogurilor, ţigărilor, bullying-ului nu este aplicată.

„Există în şcolile din România instituţia numită psihologul şcolar sau consilierul şcolar. Eu cred că aceşti oameni trebuie să înceapă să muncească, să fie mai mulţi şi să aibă întâlniri, când este cazul, cu agresorii”, a adăugat Cristi Danileţ.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. pro-bono?
    Statisticile astea nu ar trebui sa fie impartite pe domenii: public (se stat) si privat?
    Ca de cetateni oricum nu le pasa decat la vot…